Dacă nu în seara asta, atunci gând?

 [din: haha, the 80’s

 Depeche Mode, But Not Tonight]

 

cuvânt cu vânt în vânt

Închid cuvintele şi deschid celelalte tăceri.

[decât:

- Andy, did you hear about this one, tell me are you locked in the punch?

tandR.E.M., Supernatural Superserious

1,2,3 şi:

bujour în obrăjour

       ori

bujoră în obrăjoră

 ]

doar dor

[În felul ăla hai-şui, în care simţi că ţi-e dor de ce n-ai avut niciodată, mi-e foarte puţin dor de tine. Cât negru sub unghie.

Dacă aş vrea să plantez fiori, aş putea săpa cu unghiile. În tâmple, vene, pleoape, buze, piele. Cuvinte.

Dar o să tac şi o să-mi bag creion sub unghii.]

Tori Amos, Here. In My Head

O umbră plină ochi

Când i-am deschis, am găsit o scrisoare. Mirosea a crizanteme şi parcă ar fi stat în ploaie, pentru că literele se amestecaseră.


M-am apucat de noapte s-o citesc.



Fabrizio Paterlini, Lost Letters



Fabrizio Paterlini, The Stars That Fell Over That Night

Recreaţia mare

"Era o incredibilă după-amiază, bântuită de funigei şi de aroma tufănelelor când cerul însuşi, uns cu mierea ultimilor faguri de vară, se amestecă în viaţa ta particulară şi intimă, îţi dă o mie de motive să zaci pe banca trasă la soare şi, în acelaşi timp, o mie de ghionţi să pleci, să te tot duci, să nu te mai opreşti... Ceas de cumpănă, de lenevie şi dor de ducă, de remuşcare că nu faci nimic ori că faci ceva, totdeauna parcă altceva decât s-ar cuveni, înfăşurat în dulce mantie de lumină şi pace... Toamna respiră molcom, răcoros şi calm."
(Mircea Sântimbreanu)


PS:
din sipet, câteva cuvinte patinate şi preţioase, de împodobit sufletul:
scrânciob, a cucăi, maculator, pituşcă, sacsie


File din poveste - pe maculator scrie: G.I. are mere

Balansoir

Dintotdeauna mi-am dorit să-l am. Când îl chem pe nume, în gând, să simt cum mă mişcă domol, din seară în noapte.
Mă învelesc în şal. Îl presimt pe Septembre între ureche şi umăr. Acum e doar o umbră răsfirată în mirosul de levănţică. Septembre îmi scrie în păr.
Cu/vântul:

Şi aşa sunt acum, fără să fi făcut nimic altceva, am stat până la unu şi jumătate noaptea, aplecat asupra scrisorii, am privit-o, şi prin ea şi pe tine. Uneori, nu în vis, am această reprezentare: faţa ta e acoperită de păr, eu reuşesc să-ţi despart părul şi să-l împing la dreapta şi la stânga, apare atunci chipul tău, călătoresc atunci cu degetul pe fruntea ta şi pe tâmple, iar acum îţi ţin faţa între mâinile mele.
(Kafka, Scrisori pentru Milena)

Noaptea asta mă duce la tine. Cu obrajii, ochii şi gura.


Ludovico Einaudi, Resta Con Me

Aviz: a vis

***
E cel mai frumos din lună să-ţi fie somn de cineva




*Slow Dancing Society,
The Warm Familiar Smell of September



**Hammock,
I Can Almost See You



***Mogwai,
Take Me Somewhere Nice

Memoria poetică

Se pare că există în creier, o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită „memoria poetică” şi care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoţionat, tot ceea ce conferă frumuseţe vieţii noastre. (Kundera)

Gustul găluştelor cu prune şi pesmet făcute de buna mea. Aş fi înghiţit bucuroasă orice dojană, numai să mă lase să le mănânc înainte de masă şi de orice altceva. Al colţunaşilor cu vişine pe care-i dădeam gata din orice colţ i-aş fi început.

Mirosul după ploaie. Parfumuri rotitoare. Mă leagă la ochi, ca să le găsesc după nas.

Cerul albastru al Braşovului. Nicicând n-am mai văzut un aşa albastru. Mi-a urcat în gând, cuvintele lui Joyce: What’s up? / The sky is up!

Oamenii din viaţa mea. Care au trecut în felurile lor unice prin mine. Mi-au gustat cuvintele, mi-au mirosit umbra, mi-au pipăit zâmbetul, mi-au auzit tăcerea, mi-au atins urmele, mi-au intrat în piele, m-au privit uitându-se în mine, mi-au însoţit bucăţi din suflet.
Mi-au rămas întregi.

Ce-mi spun simţurile, scrie sus. Cu presimţirea versurilor.

Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Aşa: când sunt cu tine
mă simt nespus de aproape
de cer.
Aşa de aproape,
de-mi pare că de ţi-aş striga
în zare - numele -
i-aş auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus. (Lucian Blaga)


PS:
OMD, Souvenir

Autumnală: emoţie udă

2 iulie. O sâmbătă în care presimt toamna ca pe o pereche de papuci uzi de ploaie în care picioarele mele goale alunecă după urmele argintii ale unor melci cu coarne boureşti.

Ceai de apricoate, cum îmi place mie să zic. Îl beau cu ochii aproape închişi, încălzindu-mi uşor mâinile, pe rotunjimea cănii. Cine vine pe drum de seară. Nu vreau să mai ghicesc nimic în cana de ceai. Drumurile din mine sunt perdele umflate de vânt, dintr-un compartiment în care s-a deschis uşa, ca să mai intre cineva.

Eurythmics, Here Comes the Rain Again. Piesa asta mă risipeşte ca mirosul de ceaţă şi crizanteme. Trupul şi capul îmi plutesc în direcţii diferite. Le întâlneşte sufletul mirat şi le adună într-un sentiment mut. Nu-mi ajung frunzele toamna, ca să-ţi spun cât de mult. Poate ploaia.

Mi-e dor de lupul de stepă al lui Hesse. Îi zâmbesc gândului acestuia cu braţele deschise care ar vrea să se cuibărească între paginile ştiute. Însă povestea mea îmi coboară pe umerii goi, un şal senin şi înalt pe care scrie Bleu Ciel.


În dimineaţa asta, se trezi altfel. Când se întinse, se simţi uşurat. Rana din piept se vindecase complet, semnul albicios îşi pierduse puterea.
Îl torturase în toate anotimpurile când pădurea îşi scria roşcat poveştile. Cicatricea se lăţea triumfătoare şi-l ardea. Nu îndrăznea să-şi părăsească adăpostul. Îl durea atât de rău, încât nu mai putea să respire. Se chircea într-un colţ, iar lumina răsăritului îl descoperea întunecat, furios pe slăbiciunea lui.
Respiră cu nesaţ aerul curat şi se îndreptă spre lac. Oglinda apei îl arătă puternic, deşi îşi rătăcise anii în cântecul frunzelor. Privirea i se ascuţise, dobândise o agilitate şi o forţă de nebănuit.
Trăise o vreme în lumea oamenilor. Acolo căpătase rana. Nu-şi amintea decât lama care lucise în lună. Se târâse spre un loc ferit, pătase cărarea pădurii străine. Căzuse lângă un stejar. Sângele i se scurgea din trup. Nu-i era frică de moarte. Îi zâmbise de prea multe ori. Scăpase printr-o minune.
Un timp îi urmărise pe oameni, cu atenţie sporită. Unii îl priveau cu teamă, nu îndrăzneau să se apropie de el. Alţii aruncau cu pietre după el, cu feţele schimonosite de ură. Câteodată semănau foarte bine cu cei din neamul său, aveau aceeaşi privire, ca şi cei pe care-i părăsise când înconjuraseră o ciută tânără şi trăgeau din ea, îmbătaţi de viaţa ce se zbătea caldă în gurile lor înfometate.
Îl mai lega ceva de lumea oamenilor. O făptură subţire şi înaltă. Se apropiase de el într-o seară, păşind uşor în pădurea de lângă sat. Îl privise adânc, îngenunchease şi-l atinsese. Niciodată nu mai simţise aşa ceva. O ameţeală dulce îi alerga prin cap şi tremura. Cel mai mult îl speriase imaginea lui din ochii ei verzi.
Intră în apă. Se cufundă cu voluptate. Deschise larg ochii. Îi întâlni privirea.
Rânji – el era liber, iar ea nu mai venea din lumea oamenilor...

(Poveştile Toamnei, Lupul)

Fragranţe colorate (un fel de refren mut)

Mirosul de mărgăritar, tămâioare şi lămâie al mâinilor bunicii care-mi cuminţeau părul în codiţe şi puneau un bănuţ, ca să am buzunarele pline şi cu altceva în afară de caramele, un fir de busuioc verde, să fiu sănătoasă şi un ou roşu, ca să fiu rumenă în obraji, în apa cu care mă spălam pe faţă, de Paşte.
Mirosul cald şi moale al rochiţei din catifea albastră, făcute tot de buna, la maşina ei cântătoare de cusut, Singer şi apoi Ileana, la care pedalam şi eu când eram cuminte, că n-aveam voie cu bicicleta în cameră şi nici pe hol.

Mirosul de cerneală întinsă pe gură, de pe degetele sârguincioase care compuneau pentru dezvoltarea vorbirii, cu îndemânarea stiloului cu peniţă de aur, a cărui greutate preţioasă se rezema de tâmple până la marele zid chinezesc al capacului.

Mirosul de atelier cu mâzgăleli şi frământări artistice intitulate Desemne şi figuri năucitoare: acuarele şi plastilină.

Mirosul de Sfârlează cu Fofează şi Recreaţia Mare din biblioteca veche a lui Vlad care mi-l arăta mândru pe Fram, ursul folar.

Mirosul obrajilor geruiţi, al pleoapelor argintate de fulgi, al cohortei de îngeri din zăpadă şi al păturii aspre de pe sania cu tălpici.
Mirosul proaspăt copt al poftei aburinde, mirosul cozonacilor.

Mirosul de lavandă al mâinii mari care o ţinea cu responsabilitate, pe cea mică plus sorcova şi echilibrul unei întregi seri sticloase de iarnă, gata-gata să se spargă în noapte.

Mirosul fără asemuire al rochiei din caşmir a maică-mii şi a parfumului ei cu nume englezesc, Mary Gilbert, pronunţat franţuzit, primit de la taică-meu, pe vremea când o iubea intens ca o esenţă.

Mirosul nou, velin al Dicţionarului englez-român uriaş, de Bantaş, pe care l-am primit de ziua mea când temperatura de afară atingea vârsta mea, dar luată cu semn schimbat.

Mirosul tânăr şi fermecător de zambile, din braţele zvelte ale primăverii.
Mirosul norocului căutat cu mâini febrile, în liliacul cu cinci petale albe sau mov.

Mirosul depărtării care-mi făcea cu mâna de la balcon, până când nu mă mai vedea. Al mămăliguţei cu smântână, al boţului cu brânză şi al răbdării ardeleneşti, la foc mic. Mirosul bunicului meu.

Mirosul neastâmpărat al sandalelor împletite uşor pe gleznele foarte subţiri atunci ca şi acum care plecau în staţiune cu bunicii, încă de ieri, pentru că azi oricum nu mai dormeau.

Mirosul de crizanteme, ceaţă şi ploaie care mă poate rătăci o zi întreagă şi tot el mă aduce de unde am plecat. Tocmai din toamnă.

Mirosul de iască al insomniilor cu hău de cearcăne şi tâmple grele ca o pereche de bocanci plini de noroi uscat, uitaţi într-o mansardă.

Mirosul pârguit văratic al piersicilor care mă dezbracă, pentru că, din orice parte le-aş apuca să le mănânc, tot mă murdăresc.

Mirosul care mă îmbracă toată în piele caldă şi dezmierdată. Mirosul tău.



PS:
mirosul foşnitor:
Tom Petty & The Heartbreakers, Learning to Fly

sus.inefabilă

piesa asta
fără cuvinte
îmi urcă în podul palmei
fluturi şi zambile albastre

Adam Hurst, Midnight Waltz




(mulţumesc Arhetipal -
pentru că
n-am dansat niciodată
vals)


Later edit:

dans:
între libelul şi libelulă
(l)inul eşarfei în vals

farmec, vrajă

vis mut: şi glasul era în genunchi


(ca să aflu
rostire pe asemuirea poveştii proaspete şi zvelte a lui Tomek Setowski,
am pornit-o în şoaptă,
spre Burzumland)


Burzum, Die Liebe Nerpus

baterie des/încărcată

pe cuvânt că
da, pe cuvinte
aş fi vrut să scriu ceva potrivit
şi poate altceva mai nimerit
dar parcă mi-e mai uşor să fac aşa:

economisiţi energia şi decuplaţi încărcătorul.


PS: am auzit că o să fie o noapte ploioasă în Georgia
Rainy Night in Georgia, Brook Benton:

Hai să sunăm şi să fugim!

să nu ne prindă cu poezia-n uşă

poem insomniac

azi-noapte ţi-am atins tâmplele
în şoaptă
voiam să mă auzi

azi-noapte te-am acoperit
cu umbra părului
voiam să mă miroşi

azi-noapte ţi-am închis ochii
cu gândurile
voiam să mă vezi

azi-noapte ţi-a fost sete
voiam să mă guşti

m-am trezit cu tine toată noaptea


PS:
adânc Madrugada dormea, Big Sleep:

nu mă-ntreba nimic în noaptea asta

- vreau să mă simt la tine acasă
să nu simt frunzele cum zboară în vânt
şi nu mă întreba în noaptea asta
de ce mă înspăimântă frunzele –
mâinile şi picioarele mele reci s-ar acoperi cu tine
dar dormi
iar eu o să-mi încălzesc goliciunea cu o cafea - neagră
şi amară ţi-e visarea de te-ai încruntat aşa
mă întorc
trupul tău mă îmbracă
– pe octombrie îl închid afară

PS:
fă focul şi preumblă-te prin casa / fără să spui niciun cuvânt: Nicu Alifantis



fotografia asta pe care am pus-o şi la altă postare, mi-e tare dragă;
îi mulţumesc pentru ea, lui di

Tangoul din manSardă

Câteva cuvinte dintr-o altă limbă pe care memoria le scoate ca pe o pereche de pantofi cu baretă, dintr-o cutie cu învelitoare de culoarea cerului. Pahare înalte cu vin roşu. Atingeri zvelte ale limbilor dezlegate.
- În ce-o să fii îmbrăcată?
- În parfum.
..................................................................................

Până s-au stins ultimele acorduri din mansardă, am rămas ascunsă ca o hoţoaică în umbra copacului care urca în albastrul cald, o altă zi de toamnă.


PS:
Scent of a Woman, Tango:

Variations of Static

Uneori mi se întâmplă zile în care nu mă pot urni.

1. Sunt un copac cu rădăcini adânc înfipte în pat.
Ascult cum îmi cresc frunzele, foşnind printre cearşafuri.

2. Am ajuns în poiana din vârful patului. Mă întind pe spate şi privesc fluturii din tavan. Le înclin zborul când mă mut pe diagonală.

3. Sunt miros de scorţişoară şi cuişoare.
Amintiri rotunde în căni calde. De/s(u)ete.

4. Sunt o pereche de papuci. Rătăcită în drumul de pâslă al picioarelor goale.

5. Sunt un ochi de apă.
Clipesc până clipocesc. Trestii cu tulpini zvelte şi libelule diafane în voaluri. Străvăd.

6. Sunt cotlon. Gândul ascuns pe braţul drept poate fi găsit doar cu buzele închise.

7. Sunt o draperie din catifea trandafirie.
Trasă până la marginea pleoapelor.

PS:

Lhasa de Sela - The Lonely Spider

Cuvinte care-mi plac la tine

umbră = când mă atingi, îţi simt înserarea aspră

fum = eşti ceţos şi încâlcit fie că vii din toamnă sau din ţigări de contrabandă

cearcăn = cercul îl începi privind şi-l roteşti până nu te mai vezi

depărtare = ca să fiu în apropierea gândurilor tale, uneori mă trec apele

beznă = când mă aprind, te faci că-i noapte


vreau să-ţi spun.


PS:
Domnule, te rog să interpretezi: Nina Simone – Don’t Let Me Be Misunderstood:

sssecret

iubitul meu nu ştie
că-l aud vorbind în somn
lipită de tâmplele nopţii
îi îmbrăţişez glasul nespus

iubitul meu nu ştie
că-i sărut umbra cuvintelor
muşcându-mi buzele


adevărul e mai trist decât tine
iubitul meu
mai bine taci
şi sărută-mi degetele lungi pân' la cer



PS:
Nu mi-am cerut voie de la Magda Bunescu, pentru ultimele versuri care-i aparţin. Mi-au plăcut prea mult şi mi le-am luat.

Fermecător cu asupra de măsură. Cântecul celor de la Apocalyptica - Răăăumeans :)

Bal

3055 de cuvinte în respiraţii - pe Olafur îl dansez cu picioarele goale


Olafur Arnalds - 3055