Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

marți, 12 iulie 2011

Memoria poetică




Se pare că există în creier, o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită „memoria poetică” şi care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoţionat, tot ceea ce conferă frumuseţe vieţii noastre. (Kundera)

Gustul găluştelor cu prune şi pesmet făcute de buna mea. Aş fi înghiţit bucuroasă orice dojană, numai să mă lase să le mănânc înainte de masă şi de orice altceva. Al colţunaşilor cu vişine pe care-i dădeam gata din orice colţ i-aş fi început.

Mirosul după ploaie. Parfumuri rotitoare. Mă leagă la ochi, ca să le găsesc după nas.

Cerul albastru al Braşovului. Nicicând n-am mai văzut un aşa albastru. Mi-a urcat în gând, cuvintele lui Joyce: What’s up? / The sky is up!

Oamenii din viaţa mea. Care au trecut în felurile lor unice prin mine. Mi-au gustat cuvintele, mi-au mirosit umbra, mi-au pipăit zâmbetul, mi-au auzit tăcerea, mi-au atins urmele, mi-au intrat în piele, m-au privit uitându-se în mine, mi-au însoţit bucăţi din suflet.
Mi-au rămas întregi.

Ce-mi spun simţurile, scrie sus. Cu presimţirea versurilor.

Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Aşa: când sunt cu tine
mă simt nespus de aproape
de cer.
Aşa de aproape,
de-mi pare că de ţi-aş striga
în zare - numele -
i-aş auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.
(Lucian Blaga)


PS:
OMD, Souvenir

2 comentarii: