Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 10 iulie 2011

Şi la sfârşit, aş vrea să încep



Tocmai am revăzut Before Sunset.
Cuvintele celor doi ajung(reuşesc) să susţină(ţină sus) viaţa.
O ţesătură uimitoare ca şi cum ai păşi cu picioarele goale pe un covor moale şi plăcut, nu-ţi dai seama când ţi se afundă picioarele, apoi eşti şi tu, parte din covor. Împletit printre cuvinte.
Desigur, la timp, Nina Simone, Just in Time.


PS:
(când o să mă fac mai mare, o să mă duc în Paris, aşa, ca să nu uit. :))

2 comentarii:

  1. filmul e tulburator, de o simplitate si tandrete extraordinare; mi-a placut enorm dialogul celor doi, mi-a placut lumina, mi-a placut atmosfera, totul. m-a si surprins cat de mult a putut sa-mi placa.:) mi-a facut un dor crancen de Paris, de-abia astept sa-mi fac timp sa traversez Canalul sa-l vad iarasi.

    iti doresc sa il vezi cat mai curand, Parisul nu poate fi descris, doar simtit. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Zici foarte bine. O emoţie caldă şi adâncă e tot filmul ăsta, deşi prima lui parte e chiar înainte de soare. (sigur ştii că-s 2 părţi: Before Sunrise şi Before Sunset)
    Pe mine m-a uimit că şi a doua oară (a lor întâlnire şi a mea vizionare), dialogul lor a curs atât de frumos şi de firesc, încât nici nu mi-am dat seama când se termină. În timpul filmului, am pierdut complet noţiunea timpului.

    Îţi doresc să revezi Parisul, cât de curând.

    Mulţumesc. Şi mie mi-ar plăcea să mi se întâmple Parisul. Când va fi.
    Însă la mine va fi pentru prima dată. Memorable, probable. :)

    RăspundețiȘtergere