Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 10 iulie 2011

poftă de viaţă

[Mestecam ultimele minute ale serii. În dreptul felinarului, umbra mi se aprinse. Din spatele meu noaptea se rostogoli înghiţindu-mă cu totul când cineva mă cuprinse cu braţele. Textul ăsta.]


poftă de viaţă - Poiematike

am o foame enormă
care urcă din necunoscute intestine
şi-mi ajunge printre dinţii ruginiţi,
de acolo se urlă-n cer.
şi l-aş mânca,
l-aş înghiţi cu tot cu păsări,
cu tot cu ploi, cu tot cu nori,
cu totul.

am o foame atât de sălbatică.
aş înghiţi pământul şi casele
şi strada cu felinare cu tot,
cu tot cu lumini,
cu totul.

dar aştept,
foamea creşte şi cerul nu va fi de ajuns,
pământul va fi prea mic, nimic
nu-mi va fi destul.

când vei trece pe aici
voi sări din acest gang
ca un câine turbat
din întuneric fără să latre.
îţi voi săruta umbra
pe care o răsfiri neglijentă,
în spatele tău pe trotuar.
o să mă satur, o să dorm
zâmbind.




PS:
Of the Wand and the Moon, In the Colours of Night



Pentru Poiematike:
după ce ajungi la o margine a nopţii gotice în castelul gotic din codrul gotic,
mai vino şi pe-aici şi mai de/scrie :)

4 comentarii:

  1. da' știu că-mi era foame!!! :)))) cu scrisul la toamnă. cu viața în toi. 2 piersici moi, zeamă pe covor etc
    poiematike e-n kosmos până una-alta

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Eh, doar ai gustat, din moment ce au mai rămas nişte cer, câteva păsări, ploile de săptămâna trecută şi şi
    Deci deci, când rugineşte frunza-n vii cu scrisul vii.
    Cu viaţa-n toi, am înţeles în 2. Vezi că piersicile alea se mănâncă doar goi, că, de oriunde le-ai apuca, se lasă cu zeamă, zic.
    Trimite-i lui poiematike, covorul meu fermecat, să se vâjâie în voie prin kosmos, până două-trei câte vrei.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) de când nu l-am mai văzut!

    RăspundețiȘtergere
  4. O_Ohoo... Acu trecu, mai vine la tuammmnă. :))

    RăspundețiȘtergere