*Vise de iena

 De pe la prânz, de când am făcut fasole bătută, am bătut-o până când am umplut-o de sânge, pardon, de bulion, nu mă pot împotrivi gândului ăstuia care mă tot fierbe: de ce nu m-oi fi făcut eu, bucătăreasă?! Gen, o bucătăreasă simplă, fără aspiraţii de top chef. O bucătăreasă care îşi bagă nasul doar unde-i fierbe oala.

Ce atâtea dileme ontologice şi gnoseologice? Când sunt atâtea legume care nu înţeleg ce se întâmplă cu ele. Ce mai contează dacă nu au reuşit să acceadă la statutul de zacuscă?

Dacă aş fi fost bucătăreasă, aş fi fost fericită. Aş fi lucrat în vreun restaurant, sigur că peste program, pentru că gătitul ar fi fost viaţa mea, iată un modus vivendi concret şi paradoxal mitologic, de tocăThor şi zic, m-aş fi îndrăgostit de vreun coleg bucătar, în timp ce mi-ar fi curtat tandru cu o esenţă de la Dr.Oetker, fragranţa cremei de zahăr ars din zuluful rebel fără cauză de bonetă sau de vreun client fidel care mi-ar fi sărutat mâinile mirosind a leuştean, pentru tot acel conţinut minunat din bolul cu ciorbă de lobodă slobodă la gură întredeschisă. Ne-am fi iubit în aburi, ne-am fi iubit la foc mic, ne-am fi iubit în bain-marie. Fără prăjeli. Între noi doi: doar vasele  de iena.

Nu m-aş mai fi îndestulat cu lehamite. Aş mai fi avut şi eu poftă de pâinea noastră cea de toate zilele.

În căutarea punctului din i

Mecanica punctului este fascinant de paradoxală. 

Exact atunci când ai pus punctul şi-ţi vine să te grozăveşti că

gata 

       acum poţi

                     să stai

                               să-ţi tragi sufletul

                                              sufletul începe 

să te tragă în piept.

 

Punctul din semnul întrebării, punctul din semnul mirării/minunării, punctul din punctele de suspensie conduc la o dinamică a tăcerii. Tăcerea care te întreabă, tăcerea care te miră/minunează, tăcerea care are să-ţi mai spună.

Întru nes(u)punere şi rost(u)ire, mă mişcă tăcerile astea: Iubire, Scris, Viaţă

Slow Dancing Society, The Warm Familiar Smell of September

În tâmplă

Mi se mai întâmplă câte o zi.

M-am trezit că mă smulg din mine.

Am înhăţat cei mai frumoşi blugi ai mei în care am şi dormit prima dată când i-am primit şi care încep să-mi rămână mari, tricoul negru cu Fuck verde, eşarfa cu fluturi din mătase, bascheţii şi am luat-o la goană pe scări.

Simţeam că nu reuşesc să-mi potrivesc respiraţia. Pulsul dădea să-mi iasă ba prin încheietura mâinii, ba prin gât.
Pulse, Archive



Prin faţa ochilor îmi treceau



capetele roşii ale sticlelor din plastic pe care bunicu-meu le încărca în după-amiezile şpriţate sau însiropate natural de la plafar



tufe de cuvinte dragi: stânjenei



umbre de copaci pe caldarâm



umbre de oameni pe caldarâm

oameni şi copaci căzuţi între umbre




ziduri înflorite
- flori de măr pe zidul lui Pink Floyd
- flori de cireş pe marele zid chinezesc
- flori-de-colţ care ne crapă pereţii dinăuntru încolţindu-ne blând şi cald





ciocolată after eight cu mentă la orice oră dementă


Parcă începeam să mă domolesc.
We Used to Wait, Arcade Fire




- Şi ce aşteptaţi de la viaţă?
- Să vină.

Cer




cât văd cu ochii cer.

(a)ţintiri

Orice plecare e o neajungere

Legate de cer, picioarele se dezleagă la umblet

Intro spectru: ia-te după culorile din tine când lumea te face orb

Călcând pe tâmpla stângă, mă îndrept spre piesa asta:

Vassilis Tsabropoulos, Gift of Dreams

Parodios mio

Aparte: vreau şi eu să fac parte din viaţa mea. mulţam!


[You Sexy Thing - I Believe in Miracles

- in cold blood Hot Chocolate]

Pofta-n cuie

Ce pofteşti?
Ceva cald. Nişte tandreţe
Poc un cui!

Ce pofteşti?
Un fel de rost. Un job
Poc un cui!

Ce pofteşti?
Un alt fel de rost. Să mă iau şi pe mine la rost
Poc un cui!

Ce pofteşti?
Ceva ce n-am mai făcut. Să schiez
Poc un cui!

Ce pofteşti?
Să încep. Să iubesc
Poc un cui!

Ce pofteşti?
Un semn. Să-mi însemnez noaptea într-o zi
Poc un cui!

Ce pofteşti?
Ceva albastru. Cer
Poc un cui!


[Azi am căzut pentru prima dată pe anul ăsta. Când m-am ridicat, am citit în vitrina de vis aviz: Avem antigel. E adevărat că nu poftisem nimic. Dar căzusem în genunchi.]


- aparteu din toate părţile
din piesa Cucuie, vremi de dat cu capu’ pentru visători


PS:
tandR.E.M.

R.E.M., I Don't Sleep, I Dream

Timbru pe vis şi natură moartă definitiv

Am visat o fostă colegă de fost job, o respectabilă doamnă în vârstă, soţie de preot care mă certa cam aşa: tu chiar nu mai crezi în ce-i sfânt? Mâinile mi s-au împreunat pentru a coborî în podul palmelor, epifania din cerul amar al gurii, în care sfinţii arhangheli, serafimi şi heruvimi jucau pituluşu, baba-oarba, atinselea pe cocoţate, prinselea, ţară, ţară, vrem ostaşi când mi-au venit în cap doar sfântă de bătaie şi sfânta de masă şi i-am zis înghiţind în lăsarea secului: dar ce mai e sfânt?

Biblia mea e clasorul copilăriei în care visurile au marcă de filatelie proprie şi-n fiecare zi mai dau câte o filă, mai întorc câte un vis.

Dacă l-aş pierde, aş face parte din expoziţia pe care galeria o afişează pentru toţi iubitorii de artă în viaţă: natură moartă definitiv.

vis de vis-à-vis

Azi-noapte mi-a murit telefonul. Din senin. Dacă mă sun pe el, de pe fix, se aude sunând în receptor, dar el nu primeşte şi nici nu dă vreun semn de viaţă. Nu merg tastele, nu se aprinde displayul. Nimic.

Când eram eu mult mai mică de-atât, când îmi plăcea ceva, îmi luam câte două. Deci, două cărţi cu Talismanul de safir, două jocuri de Marocco, două numărători cu păsări galbene cu inimi roşii, două pelerine albastre cu ciucurei albi. Şi aşa. În caz că se strică, să am de rezervă, îmi spuneam.

Aştept să-mi vină rândul. Ajung în faţa ghişeului. Şi zic:
- Aş dori şi eu două vieţi.
- De ce? Nu v-ajunge una?
- Păi, dacă se strică?
- Următorul, zice, n-avem timp de pierdut.

Ar trebui să fiu necăjită, cred. Şi traversez neatent. La cum conduc ăştia maşinile…
Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus, mi-ar fi zis bunică-mea. Îmi pipăi fruntea şi apoi mă uit pe degete. Pe degetul arătător scrie: uşă. O deschid şi intru. Mă aşez într-un hamac. E linişte.
Zâmbesc. Dintr-astea am câte vreau, îmi zic. Tot timpul.