Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

marți, 22 ianuarie 2013

*Vise de iena



 De pe la prânz, de când am făcut fasole bătută, am bătut-o până când am umplut-o de sânge, pardon, de bulion, nu mă pot împotrivi gândului ăstuia care mă tot fierbe: de ce nu m-oi fi făcut eu, bucătăreasă?! Gen, o bucătăreasă simplă, fără aspiraţii de top chef. O bucătăreasă care îşi bagă nasul doar unde-i fierbe oala.
Ce atâtea dileme ontologice şi gnoseologice? Când sunt atâtea legume care nu înţeleg ce se întâmplă cu ele. Ce mai contează dacă nu au reuşit să acceadă la statutul de zacuscă?
Dacă aş fi fost bucătăreasă, aş fi fost fericită. Aş fi lucrat în vreun restaurant, sigur că peste program, pentru că gătitul ar fi fost viaţa mea, iată un modus vivendi concret şi paradoxal mitologic, de tocăThor şi zic, m-aş fi îndrăgostit de vreun coleg bucătar, în timp ce mi-ar fi curtat tandru cu o esenţă de la Dr.Oetker, fragranţa cremei de zahăr ars din zuluful rebel fără cauză de bonetă sau de vreun client fidel care mi-ar fi sărutat mâinile mirosind a leuştean, pentru tot acel conţinut minunat din bolul cu ciorbă de lobodă slobodă la gură întredeschisă. Ne-am fi iubit în aburi, ne-am fi iubit la foc mic, ne-am fi iubit în bain-marie. Fără prăjeli. Între noi doi: doar vasele  de iena.
Nu m-aş mai fi îndestulat cu lehamite. Aş mai fi avut şi eu poftă de pâinea noastră cea de toate zilele.

4 comentarii:

  1. Tare bine zici. Mulţumesc. Am schimbat titlul. Aşa chiar îmi răsună.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa, te facusi blogarita si promovezi visele de iena :)))

    RăspundețiȘtergere