Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

joi, 19 aprilie 2012

În tâmplă

Mi se mai întâmplă câte o zi.

M-am trezit că mă smulg din mine.

Am înhăţat cei mai frumoşi blugi ai mei în care am şi dormit prima dată când i-am primit şi care încep să-mi rămână mari, tricoul negru cu Fuck verde, eşarfa cu fluturi din mătase, bascheţii şi am luat-o la goană pe scări.

Simţeam că nu reuşesc să-mi potrivesc respiraţia. Pulsul dădea să-mi iasă ba prin încheietura mâinii, ba prin gât.
Pulse, Archive



Prin faţa ochilor îmi treceau



capetele roşii ale sticlelor din plastic pe care bunicu-meu le încărca în după-amiezile şpriţate sau însiropate natural de la plafar



tufe de cuvinte dragi: stânjenei



umbre de copaci pe caldarâm



umbre de oameni pe caldarâm

oameni şi copaci căzuţi între umbre




ziduri înflorite
- flori de măr pe zidul lui Pink Floyd
- flori de cireş pe marele zid chinezesc
- flori-de-colţ care ne crapă pereţii dinăuntru încolţindu-ne blând şi cald





ciocolată after eight cu mentă la orice oră dementă


Parcă începeam să mă domolesc.
We Used to Wait, Arcade Fire




- Şi ce aşteptaţi de la viaţă?
- Să vină.

Cer




cât văd cu ochii cer.

2 comentarii: