Mi se mai întâmplă câte o zi.
M-am trezit că mă smulg din mine.
Am înhăţat cei mai frumoşi blugi ai mei în care am şi dormit prima dată când i-am primit şi care încep să-mi rămână mari, tricoul negru cu Fuck verde, eşarfa cu fluturi din mătase, bascheţii şi am luat-o la goană pe scări.
Simţeam că nu reuşesc să-mi potrivesc respiraţia. Pulsul dădea să-mi iasă ba prin încheietura mâinii, ba prin gât.
Pulse, Archive
Prin faţa ochilor îmi treceau
capetele roşii ale sticlelor din plastic pe care bunicu-meu le încărca în după-amiezile şpriţate sau însiropate natural de la plafar
tufe de cuvinte dragi: stânjenei
umbre de copaci pe caldarâm
umbre de oameni pe caldarâm
oameni şi copaci căzuţi între umbre
ziduri înflorite
- flori de măr pe zidul lui Pink Floyd
- flori de cireş pe marele zid chinezesc
- flori-de-colţ care ne crapă pereţii dinăuntru încolţindu-ne blând şi cald
ciocolată after eight cu mentă la orice oră dementă
Parcă începeam să mă domolesc.
We Used to Wait, Arcade Fire
- Şi ce aşteptaţi de la viaţă?
- Să vină.
Cer
cât văd cu ochii cer.
joi, 19 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce va sa vina... :)
RăspundețiȘtergereOdiseea inzvarlugata...
Home!
RăspundețiȘtergereHomer!
:)