Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

luni, 29 august 2011

Balansoir


Dintotdeauna mi-am dorit să-l am. Când îl chem pe nume, în gând, să simt cum mă mişcă domol, din seară în noapte.
Mă învelesc în şal. Îl presimt pe Septembre între ureche şi umăr. Acum e doar o umbră răsfirată în mirosul de levănţică. Septembre îmi scrie în păr.
Cu/vântul:

Şi aşa sunt acum, fără să fi făcut nimic altceva, am stat până la unu şi jumătate noaptea, aplecat asupra scrisorii, am privit-o, şi prin ea şi pe tine. Uneori, nu în vis, am această reprezentare: faţa ta e acoperită de păr, eu reuşesc să-ţi despart părul şi să-l împing la dreapta şi la stânga, apare atunci chipul tău, călătoresc atunci cu degetul pe fruntea ta şi pe tâmple, iar acum îţi ţin faţa între mâinile mele.
(Kafka, Scrisori pentru Milena)

Noaptea asta mă duce la tine. Cu obrajii, ochii şi gura.


Ludovico Einaudi, Resta Con Me

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu