Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

luni, 4 octombrie 2010

nu mă-ntreba nimic în noaptea asta



- vreau să mă simt la tine acasă
să nu simt frunzele cum zboară în vânt
şi nu mă întreba în noaptea asta
de ce mă înspăimântă frunzele –

mâinile şi picioarele mele reci s-ar acoperi cu tine
dar dormi
iar eu o să-mi încălzesc goliciunea cu o cafea - neagră
şi amară ţi-e visarea de te-ai încruntat aşa
mă întorc
trupul tău mă îmbracă
– pe octombrie îl închid afară

PS:
fă focul şi preumblă-te prin casa / fără să spui niciun cuvânt: Nicu Alifantis



fotografia asta pe care am pus-o şi la altă postare, mi-e tare dragă;
îi mulţumesc pentru ea, lui di

13 comentarii:

  1. Iubesc cantecul asta:) si toate parfumurile pe care le raspandeste..cafeaua insa n-o beau niciodata amara:)

    RăspundețiȘtergere
  2. parfum de ceaţă amestecată cu ploaie şi crizanteme

    visarea care se face rotundă, se îndulceşte cu un cub de zahăr brun, după gustul somnului nebun :))

    RăspundețiȘtergere
  3. ...ptr cei care n-au vazut poza decat acum, e foarte bine ca ai postat-o...fumul ala parca defineste mai multe contururi posibile: o silueta, o figura etc. chiar ma inspira si cred ca o sa scriu ceva... multam :)

    P.S. stiu ca exista o proba psihologica cu astfel de figuri: cu cat vezi mai multe figuri, cu atat esti mai aproape de chiftele peste gard la `9...

    RăspundețiȘtergere
  4. Si-un strop de fum in dimineata rece..daaa..si zahar brun:)
    Si-o tacere adanca, plutitoare..si somn..

    RăspundețiȘtergere
  5. Domino, ian să te văd la treabă. :)
    Proba psihologică, gardul la '9 şi chiftelele, în SOS!, mă depăşesc acum, recunosc.
    Ştiu că n-are nicio legătură, dar când văd nickul tău, Domino, îmi vin în cap, Pet Shop Boys cu all day, all day, domino dancing. Nuş de ce, vorba cântecului..

    Mina, o urare de-a peştilor: Somn lin! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. venitul asta de diverse chestii in cap se cheama "asociatii libere"... pet shop boys e de obicei asociat cu copilaria, cu freze si haine ciudatele, cu gay.....ia sa vedem, tu la ce te gandesti? :D...

    RăspundețiȘtergere
  7. Hmmm, "asociaţii libere" zici tu.
    Pet Shop Boys - muzica anilor '80, oldiz but goldiz, preferata mea este Always on My Mind, se dansează cu mişcări aproape de fitness, în yegări, cu clipsuri :)

    asociaţii libere zici, uite aici: yegări vine de la gări cu trenuri mulate? sau jegări, pantaloni colanţi murdari, m-a terminat dicţionarul on line :))

    de obicei, de când mă ştiu, ascult multe muzici felurite sau rezonez muzical, dacă vrei
    gay - Boy George cu Hara Krishna, George Michael - Freedom, Erasure - Oh, l'amour, The Cure - Friday I'm in Love, ce-mi mai place Clooose to Meee
    haine şi freze ciudăţele, poate Marilyn Manson cu Beautiful People, hahaha
    copilărie, definitely Enigma - Return to Innocence: bicicletă, gutui...

    Altminteri, cred că ţi-ai ales "domino", doar ca să porţi ce vrei, pe dedesubt.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa te-ntreb, sa nu te-ntreb, sa te-ntreb...? :)

    RăspundețiȘtergere
  9. foarte buna productia ta asociativa.as spune, mai degraba, foarte fluida si...in puterea noptii :).
    in privinta lui "domino" ...asta a fost nick name-ul de la "counter" (cantar straic)...:))) si am zis sa-l folosesc si la scris poezii si alti fluturasi...nici acolo nush exact de unde mi-a venit, cred ca de la faptul ca ma dadeau aia prea repede jos... si nu oricum, ci ma faceau gramada ....:))

    RăspundețiȘtergere
  10. Domino, eu cred ca Zvarluga te-a facut din cuvinte :P Un counter strike lingvistico-muzical :)))

    RăspundețiȘtergere
  11. Hahaha, cantăr straic, împuşcături... ce vremi! N-am jucat niciodată, am încercat un NFS şi mi-am confirmat că n-o să-mi iau ever, carnet de conducere, conduceam sinuos :)) Mai frumuşele erau jocurile alea cu elfi, vrăji, questuri şi poţiuni magice, gen World of Warcraft, Lineage sau Diablo. Îmi plăceau mult grafica personajelor, filmuleţele, poţiunile şi armurile alea minunate şi am mătrăşit şi eu câţiva răi, până s-a auzit job done şi m-am plictisit repede. :)

    "Domino", păi, atunci foloseşte-l la poezii şi fluturaşi sau libelule. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Eram tare la NFS Underground, ce driftinguri mai faceam... ah, ce nostalgie!
    Si mai jucam GTA Vice City. Ah, ce vremuri! :)

    RăspundețiȘtergere