Rafturile de ieri nu sunt drafturile de azi, pentru că iubirile,
bibelouri de porţelan nu mai au greutate, se pot sparge tăcute în câte un Send
cu attachment. (Ete) scârţ (!) din Timişoara nu e un moft pentru cei care şi-au
trăit copilăria în comunism. E un bâlci al deşertăciunilor în care te ghidează
memoria afectivă când ceasul cu cuc îşi dă orele înapoi, trimiţându-te într-o
lume în care păşeai la grădiniţă cu pâslari. Pe urmele vătuite ale unor ani,
senzaţia învârtirii cheiţei din piept a unei jucării chinezeşti fără baterie
porneşte mecanica inimii. Strălucirea prăfuită a televizorului alb-negru
Diamant, discurile electrecord învârtindu-şi propriul record fără să-ţi dea
atac de cord, frigiderul Fram cu îngheţată polară la care te uitai ca la urs,
maşinile de (des)cusut tivul minţilor înguste, crema pantofilor - marca Guban
te puteau duce firesc la (os)tentativă de suicid: cu pistol de lipit -
nedezlipit de trusa de convieţuire în armonie cu toate firele a meşterului
casei. Pentru că o mie şi una de nopţi româneşti începeau când se lua lumina şi
nu-ţi mai rămânea decât Răpirea din serai, fă-ţi rai din ce ai. Dincolo de cele
mai largi gâturi ale sticlelor de lapte, maşina de tocat carne şi cea de
fărâmiţat nucă mărunţeau impresia suculentă din expresia ca nuca în perete.
Păpuşile de Arădeanca şi cutiile cartonate ale unor jocuri pe care sperai să le
primeşti de Crăciun făceau să foşnească staniolul pândelor din ajun cu bate
flerul cât e cald. Porcuşorii puşculiţe înghit cu lăcomie fiecare amintire, nu
ţi-era dor de/vreme, însă obiectele din jurul tău te proiectează într-o
voluptate intimă a retrăirii timpului sferic fără monedă de schimb, cu monada
iluzoriei libertăţi a orelor descinse copilăreşte din burta unui peşte de
acvariu cu milieuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu