Dragostea în vremea e-mail-urilor: Elixirul dragostei, Eric-Emmanuel Schmitt

Louise,

Dacă mă auzi, bună ziua. Dacă nu vrei să mă asculţi, adio. În funcţie de reacţia ta, această scrisoare va constitui sfârşitul corespondenţei noastre.

           Adam,

Orice concesie mă costă. Prietenia după dragoste m-ar umili. Nu mă tentează să reamenajez o imensă pasiune, într-o mică garsonieră cordială, prefer pur şi simplu să mă trezesc în stradă.

Eric-Emmanuel Schmitt aruncă în jocul scriiturii o formulă despre care ştie sigur că n-are cum să dea greş la public: schimbul de scrisori - mizând pe curiozitatea cititorului când vine vorba de intimătăţile unui cuplu, aduce un Adam şi o Louise care au fost iubiţi într-o relaţie pasională din care Louise s-a mutat, schimbând Parisul cu Montrealul. Adam încearcă să-i propună o prietenie pe care n-au avut-o, tocmai pentru că aceasta ar fi o continuare logică a iubirii adevărate, zice el. Şi de-aici începe o întreagă aventură care se desfăşoară sub ochii noştri sub forma unor mesaje care dau corpor(e)alitate unui el şi o ea, fermecători şi irezistibili, cu o minte nemaipomenit de frumoasă. Replicile celor doi sunt adevărate mingi de fileu şi de fiecare dată înscriu, reţeta fiind: Provocare! „ Femeile iubesc dragostea, bărbaţii fac dragoste”. (Adam) „În locul tău, aş crăpa de plictis. Nu mai e nicio aventură să tot repeţi aventuri.”(Louise)

Din stârnirea lor, cititorul are numai de câştigat, aceştia luând în discuţii pline de savoare şi umor deştept: flirtul, sexul, diferenţa dintre dorinţă şi iubire, timpul care scade pasiunea în favoarea ataşamentului, gelozia, fidelitatea, admiraţia, inteligenţa, adulterul, căsătoria, manipularea, toate acestea care fac o regulă de doi simplă.

„Dragă Louise, mă consider, vai, dezolant de ponderat. Din când în când, mă voi bucura să mă reîntorc la natură, să las să se afirme bestia din mine, să mă dedau tandreţii fără cuvinte a sexului pentru sex. ”

„Dragă Adam, sexul nu are morală, iată motivul pentru care oamenii îşi impun să aibă una. Graţie interdicţiilor am părăsit jungla pentru oraş. Nu te mai necăji că ai ajuns o fiinţă ponderată, asta dovedeşte că ai depăşit stadiul de primat.”

Alteori, epistolele redau pasaje descriptive pline de farmec: „La Montreal ninge, e mai proaspăt, mai luminos decât primăvara, oraşul a căpătat un aer cochet şi virginal.” (Louise)

Dacă Louise îşi dorea să afle elixirul dragostei, nu pentru a şi-l administra ei, lui Adam sau altcuiva, ci pentru a înţelege dacă dragostea ţine de un proces chimic sau de un miracol spiritual, cititorul poate fi sigur că a băut din poţiunea seducătoare pe care o exercită cuvintele lor scrise.

Corespondenţa celor doi rămâne uimitoare: nu discută din dragoste, ci despre dragoste? „Poţi fi stăpân pe ce gândeşti, dar niciodată pe ce simţi”. (Louise)