Tu ce mai taci?

M-a agăţat o creangă. Aş fi vrut să mergem la un ceai, dar mi-a fost aiurea să-i propun. Fructe de pădure, chiar aşa.

Mi-am luat o fustă roşie şi aş vrea nişte ciorapi roşii, poate în franceză. Neapărat cu bluză neagră, dar nu e obligatoriu Stendhal.

Am găsit încă un parfum care, în ciuda faptului că nu-i dau conţinut numelui, mi se potriveşte. I Love Love, Moschino. Îmi miroase a intensitate persistentă când moscul curtează scorţişoara prin complicitatea citricelor. L-am probat şi cât m-am mai fâţâit prin oraş, mi-am tot mirosit încheietura mâinii, la un moment dat sub privirile invidioase ale unui tip cu tricou Meet the dealer.

Mi-ar plăcea să-mi poarte altcineva sâmbetele şi duminicile, măcar. Mi-ar fi şi mie mai uşor cu mine mâine.

Ecou: am descoperit că piesa asta mă aude bine şi-acu nu mă mai scapă din urechi.

 The National, Sorrow

Am citit câteva cărţi faine, dar nu-mi vine să scriu despre niciuna. M-am îmbibat cu ele şi noile texturi îmi umblă cu nonşalanţă pe sub. Pretexte.

Recitesc Salinger, Nouă povestiri, deşi mi s-a spus că-s prea tânără, ca să recitesc.

- În mod obişnuit nu sunt prea gregară, spuse ea şi se uită la mine, ca să vadă dacă înţelegeam sensul cuvântului.

Nu i-am dat totuşi niciun indiciu – nici afirmativ, nici negativ.

- Am venit la masa dumneavoastră pur şi simplu pentru că mi-aţi părut foarte singur.

(Pentru Esmé – cu dragoste şi abjecţie)

Un gând nemaiauzit încearcă să mă strige. Pe cuvântul meu că aş vrea să fii tu.