Poemul Trafic – o trans versare

Vineri, 31 august 2012, ora 20.30, în Dianei patru, am fost (sur)prinsă evadând în Trafic. Simţurile mi-au rămas undeva între sus şi jos, levitând cu sufletul la gură mută de uimire. Poezie şi muzică din toate părţile implicate în Trafic. Am fost amendată intens de către Margento şi invitaţii săi şi pe cuvânt că nu m-am putut împotrivi decât cu încântare.

           

Desprins din acordurile horei asymptotice, precum şi des prins în dorurile orei asymptotice, Chris Tănăsescu şi-a acordat ipostazierile multiplu de vers şi muzică.

Venea-n Saigon o ploaie iarăşi

ca o cortină albă.

Cântăm pe stradă un ritm de rhythm

’n’ blues, zise Alec

cu Tina suindu-i-se în cap

prin barbă, ca-n copac.

Kapoc copac, începu Chris

să frece minţile

prin vis a’ celor care trec

pe motorete-n somn

o lume-ntreagă adormind

cu capul pe ghidon

(din Cântarea Cântărilor, Chris)

Apoi Chris s-a dedat cu Felix Nicolau într-un du et şi ce mai company!, ducându-ne pe o partitură de elegie cu sertare şi cataloage

ah, vine toamna, m-am îndrăgostit                           

ah, vine toamna, să-mi dai un sărut

ah, vreau şi bani de-o bere

şi un prezervativ

(Chris)

ah, o vedem pe poeta Peg-ah Ah-                           

madi citind chiar după Herta Müller,

ah, „nu e satelit,

nici internet poemul...”

(Felix)

ah vine seara, ne apucă setea,                              

şi foamea-mi dă târcoale prin străini,

oraşul răsună mai tare

ah, terasele-s calde ca para:

(Chris)

pasul, ah, mă duce-n bistroul gol şi-ngheţat,     

doar tu, fără-ncălzitoare, fără rap în cap.

(Felix)

(din Frankfurt, toamna)

           

În lumina reflectoarelor mânuite discret de Cristina Budar, s-au ivit poemele transluci(n)de în clarobscurul irealităţii imediate ale lui Sebastian Reichmann.

Ar fi trebuit de mult ca cineva

s-arunce o privire, dacă e permis.

apocalipsului

multelor şi marilor războaie

din romanele domnului Balzac.

Au fost morţi glorioşi, au fost fotolii

în care picii lui Balzac plângeau

Uite, dragostea noastră era de fapt

o falnică americă alcoolizată […]

Ei, Balzabac

Cazalbazac

Zalzabacuz

Balcaz, Balcan

Ei, Balzacub din Balzabuc

(din Bebé, Sebastian Reichmann)

            Poezia a fost la ea acasă, în Trafic. Cu ochii minţii prinse de videoproiecţiile îndrăzneţe ale Cristinei Budar şi inspirat sonorizate de Sergiu Nisioi, am intrat într-o lume mustind a metaforă amniotic re născută care se des făcea din coconul versurilor rostite de Iulia Militaru şi Anca Bucur.

pe la 12 a.m.

toate autobuzele din oraş

opresc în faţa casei noastre

oamenii urcă şi coboară în timp

ce noi, aşezaţi la o masă rotundă,

jucăm jocul nostru cel de toate zilele:

ne scoatem rând pe rând

păpuşa din pântec aşa

cum ne-am scoate asul din mânecă

îi ţesălăm părul

o trecem prin zece ape

îi punem căluş la gură

ca inima-n ea să crească

şi sângele să-i drojdească,

din burtă să-i pice must,

apa noastră cea de cust,

apa noastră amniotă

noi s-o gâlgâim cu poftă,

zeamă acră, zeamă dulce,

doar în ceruri ne-om tot duce

(din videotexte, Iulia Militaru şi Anca Bucur)

            Felix Nicolau a moderat cu tact şi impact în mai mult de un act, tot acest Trafic de (a)fluenţă poetică în care a curs şi el.

şi dintr-odată vorbind despre poezia lui

l-am văzut cum se îmbată şi ochii îi cad

între sânii unei meduze de la masa

vecină

ne-am ridicat împleticindu-ne spre

metrou pe-un umăr îi duceam geanta

pe altul era chiar el deşi uriaş cu

pletele-n vânt şi burta plină de

gemeni

noua mea poezie, ce drăguţă! şi

n-o ştie nimeni, fii atent, numai tu!

(din hotel victoria, Felix Nicolau)

Pe această cale a decurgerii, semnalez că n-a fost blood on the dancefloor, ci flood of the dancingword.

Şi pentru că toată această intensă trans versare trebuia să fie chemată în numele lui, i s-a zis poem.