Fiecare
dintre noi are un mort drag. Mai aievea ca
de fiecare dată, tăcerea lui ne împăienjeneşte ochii, ne zvâcneşte-n inimă, ne bate în tâmple şi ne sparge urechile.
Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,
când te lasă inima să-l visezi:
În visul
care-i strânge inima tandru, de-l podideşte sângele pe mâini, Radu aude tăcerea
mortului său.
[Uite ce e: la
orice oră din zi, undeva aproape e miezul nopţii şi acolo cineva visează şi scrie
întruna, cineva are scrisul în sânge şi sângele în scris, asta te mănâncă de
viu.]
Visele sunt
o
fericire în nefericire:
[Aşa
gândeşti, şi îţi pipăi întruna inima fericită, cu delicateţea unui elefant
tânăr zdrobindu-şi liniştit craniul cu trompa.]
o moarte în viaţă:
[Fermecător cadavru, ghiduş ca un cadavre exquis viu,
trecând aşa de iute dintr-o lume în alta că le pune în dicteu automat. Îl vezi
zi de zi, nu-l vei mai vedea niciodată.]
şi poezie
în toate:
[Cert
e că, prin poezie, elementele disparate ale vieţii devin viaţa.]
Cartea lui Radu se mai poate citi ca o
carte de vise, poezia - în cheie câte un
vis
cu morţi şi zăpadă:
Se cade pe spate,
şi tot pe spate se stă pe câmp,
iar din cer cad
întruna oameni liniştiţi,
cu palmele
încrucişate pe piept,
se aştern în jurul
tău ca nişte fulgi
desenaţi de un
copil cu nas smârcâit,
până se fac în jur,
nămeţi de morţi.
cu morţi şi
fluturi:
Când râzi, îngerii
îşi deschid aripile de fluturi albinoşi
şi te privim toţi
tremurând, atât de frumoasă,
încât Dumnezeu te
transcrie pe curat în jurnal.
cu morţi şi alcool:
Iar când
paramedicii îţi spun: e mort,
aici tocmai răsare
un soare strălucitor
ca primele
cincizeci de vodcă
după o noapte de
cumplită fericire.
cu morţi de/vii:
Dragule, aici a
început deja.
Nu mai poate dura
mult
până începe şi la
voi.
Dragilor,
parcă prea lesne mă leagă inima, să nu vă mai spun decât:
Dezlegare la
poezie: Frânghia înflorită, Radu
Vancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu