Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

vineri, 6 aprilie 2012

Ochii care nu se văd se uită la mine

Am găsit nişte ochelari.


I-am sucit niţel în mâini ca şi cum aş fi vrut măcar să pipăi ceva nemaivăzut. Încă ţineam ochii închişi când am simţit braţele lor uşoare şi subţiri, după urechi. Am auzit asta:
Circadian Eyes, The Clouds Marched



Am deschis încet ochii. O întreagă lume s-a aşternut aşa cum lunecă noaptea în dimineaţă, ca un borangic diafan care dezveleşte o gleznă într-o pală de vis.




Am păşit printre case înalte, cu acoperişuri din cărţi şi am urcat pe scara unui sonet până la streaşina unei rime îmbrăţişate cu un hornar într-un laitmotiv cenuşiu romanţios. Am probat o pălărie de iarbă din pajişte şi am crezut că de data asta chiar am încălţat-o când m-am lovit cu fruntea de un şiret. M-am agăţat de el şi m-a purtat până la bocancul unui bărbat care făcea piruete melodioase din ce vânt te aduce pe-aici? Am trecut pe lângă două doamne în zodiile leului şi a câinelui, pentru că ţineau de lesă animalele din pricina semnelor. Am fost tentată să încerc mustăţile unei uşi, dar până la urmă am mângâiat-o şi ne-am împrietenit. Am prins un balon de să pun eu mâna pe tine! şi am zburat vreme de o plăcintă din dovleac deasupra unei sticle. Am vrut să trag un gât luung şi m-am pomenit lângă 3 girafe. Am intrat pe o alee albastră din brocart, întinsă grijuliu de un bărbat care-i ducea trena până acolo unde ajungea rochia. M-am împiedicat suflând într-un melc - aducea a trombon de aproape şi aşa mai departe.
O femeie în roşu a/prins a se oglindi în lentila dreaptă, aplecată de mijlocul tras printr-o cochetărie fardată în obraji. În lentila stângă zgâria o pasăre şi am îndreptat-o din zbor spre văz/duhul cu barbă alburiu noroasă împrăştiată de paletele unei mori cât şi petalele unei flori.


Nu mă întreb cine i-a pierdut. Mă priveşte şi asta nu e tot ce se vede.



Imaginea e din Poiematike: O mie şi ţie poveşti

2 comentarii: