Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 30 ianuarie 2011

Fascinaţia începutului fără sfârşit



Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Italo Calvino

Mi se pare cel puţin surprinzător să deschid o carte şi să constat că începe cu mine: Tocmai te pregăteşti să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te... Alege-ţi poziţia cea mai comodă: aşezat, întins, ghemuit, culcat. Culcat pe spate, pe o parte, pe burtă. Pe pat, fireşte, sau în pat... Bine, ce mai aştepţi? Întinde picioarele, pune-le dacă vrei, pe o pernă, pe două perne, pe braţele divanului, ale fotoliului, pe o măsuţă, pe birou, pe pian, pe globul pământesc... Încearcă să prevezi acum tot ce ţi-ar putea evita întreruperea lecturii. Ţigările la îndemână, dacă fumezi, scrumiera. Ce mai e? Vrei să faci pipi? Asta tu ştii.

Culmea e că mă surprinde şi într-o criză de sinceritate: Nu doar că aştepţi cine ştie ce lucru deosebit de la cartea asta. Din principiu, nu mai aştepţi nimic. Sunt atâţia alţii... care trăiesc în aşteptarea unor experienţe extraordinare; de la cărţi, de la persoane, la călătorii, de la evenimente, de la ceea ce le rezervă ziua de mâine. Tu nu. Tu ştii că lucrul cel mai bun pe care-l mai poţi aştepta e să eviţi ce e mai rău. Asta e concluzia la care ai ajuns, în viaţa personală, ca şi în privinţa problemelor generale şi de-a dreptul mondiale.

Pentru că protagoniştii sarcinii scrise pe care Calvino
şi-o asumă cu responsabilitate, sunt Cititorul şi Cititoarea de romane. Povestea Cititorului şi a Cititoarei care încep romanul Dacă într-o noapte de iarnă un călător, devine propria lor poveste, într-o încercare de a termina lectura romanului.

Calvino îşi desfăşoară jocul pe îndelete, savurând ca un degustător iniţiat, buchetul vechi al celor O mie şi una de nopţi, plimbându-şi cititorii prin 10 incipituri de romane. Călătoria începută într-o gară din oraşul fără nume, se opreşte pe marele bulevard al oraşului nostru, într-o bibliotecă mare unde cele 10 titluri alcătuiesc incipitul unui nou roman.

Calvino e iluzionistul care scoate din pălărie, de coperţi, roman după roman, nu pentru a tăia respiraţia spectatorilor curioşi care s-au îngrămădit şi pe scări. Ci, pentru a se convinge că trăieşte: Câtă vreme ştiu că pe lume există cineva care face scamatorii numai de dragul scamatoriilor, câtă vreme ştiu că există o femeie care iubeşte lectura pentru lectură, mă pot convinge că lumea continuă... Reprezentaţia sa se termină cu începutul: Scriu, deci trăiesc.




(PS:
Cât am scris această postare, mi-a tot sunat în cap, Encore une fois, o piesă veche de-a lui Sash: Mesdames et messieurs, l'ecrivain dit merci a tous les lecteurs, pour leur cooperation fantastique.
Curios cum mi-a remixat-o gândul, deşi din limba franceză, o ştiu cel mai bine pe aia cu le metro qui passe...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu