Aceasta este o poveste despre un bărbat numit Harold Crick. Şi despre ceasul său de mână. Harold Crick era un om al cifrelor infinite, al calculelor nesfârşite şi al cuvintelor extrem de puţine. Iar ceasul său spunea şi mai puţine.
În fiecare zi lucrătoare, timp de 12 ani, Harold şi-a spălat fiecare din cei 32 de dinţi, de 76 de ori. În fiecare zi lucrătoare, timp de 12 ani, Harold şi-a legat cravata cu un singur nod Windsor, în locul celui dublu, câştigând astfel, 43 de secunde. Harold Crick lucrează ca agent al fiscului. Dincolo de asta, duce o viaţă solitară: merge acasă singur, mănâncă singur şi la exact 11.13, în fiecare noapte, se culcă singur, punându-şi ceasul pe noptiera de lângă el. Unica sa poveste de dragoste: a fost logodit cu un auditor financiar, o tipă care l-a părăsit pentru un statistician. Pentru că începe să audă o voce care îi povesteşte ceea ce el face, merge la o doctoră a cărei prescripţie bonomă este acceptarea schizofreniei sau recomandarea cuiva care se pricepe la literatură. După spusele sale, profesorul Jules Hilbert nu este deloc expert în nebunie, ci în literatură, predă 5 cursuri într-un semestru, meditează 2 candidaţi pentru doctorat şi mai este salvamarul de la piscina facultăţii.
Îndeplinirea cu sfinţenie a misiei de perceptor, îl aduce pe Harold, la întâlnirea cu o domnişoară viguroasă, dar seducătoare. Ana Pascal, tânăra anarhistă, conducătoare şi unică participantă la mişcarea de sfidare a statului, după tejgheaua propriei patiserii şi în afara ei, dar tot în incintă, cu un tatuaj floral pe braţul drept cu care loveşte straşnic aluatul, pentru a-l frăgezi.
Ceasul lui Harold crede că nodul simplu al cravatei îi face gâtul mai gros, dar nu spune nimic. Singura încântare a ceasului este vântul înţepător care-i suflă în faţă, din fuga zilnică a lui Harold, spre autobuz. Cum Harold nu-i acordă niciodată atenţie, decât pentru a afla ora, ceasul se hotărăşte s-o ia razna.
Karen Eiffel este o scriitoare foarte bună, în ale cărei opere, protagoniştii mor la final. Până când i se-ntâmplă ca personajul din cartea pe care o scrie, să încerce să se împotrivească propriei poveşti.
Ar mai fi: nişte rutină, frică, deznădejde, tragedie, fursecuri bavareze, încurajări subtile, literatura din plasturii cu nicotină, încercări de consolare, dopuri pentru nas, îmbrăţişări calde, tărgi cu rotile, alinare, Daneze nemâncate, secrete şoptite, chitare Fender şi poate, frânturile ocazionale de ficţiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu