miercuri, 16 iunie 2010

Nu prea sunt aici

Îngheţată cu nuci de Macadamia caramelizate, crocante. Iată cum poţi ajunge în Macadamia, pe o lingură fermecată, dacă Macadamia ar fi o ţară în care îţi lingi degetele, unde s-a născut John Macadam. Deci mănânc îngheţată cu drum pavat. Caramelizat.

Data viitoare o să-mi iau caju. Vreau să aflu cât se înrudeşte cu fisticul. Să-mi spună el din gura mea când o să-l mestec/mestac.

Mi-am luat tei din piaţă şi l-am pus la uscat, în cameră. Miroase înnebunitor de plăcut. Voiam mirosul mult mai aproape decât în cap.

Am fost să cumpăr o jucărie pentru Jade, fetiţa Anei – vin din State, săptămâna asta. Şi am avut sarcină de la Coca&George. Bine că m-au găsit pe mine. Fără nicio experienţă în domeniul vast şi complex al maternităţii, pe care de mult timp l-am trecut la mister unde va şi rămâne, în manieră blagiană. De potenţare a misterului.
Nici nu ştiam ce să aleg. Jade are mai puţin de un an. Ştiind ce i-a luat bunică-sa, ca să nu repet, m-am hotărât la un soi de trusă de concert, complet echipată, cu tobiţă, o chestie de suflat, şi multe altele de zdrăngănit. Categoric e prea mică pentru ukulele sau banjo. Cert e că zornăiam la fiecare pas şi când m-am întâlnit cu Andi, un fost vecin, l-a umflat râsul când a citit pe plasă: Cine-i mic şi bea lăptic şi a mai crescut un pic... Mă rog, e prima oară când mă compromit în halul ăsta, dar Jade e o dulceaţă şi sper să-i placă Bob Dylan – Mr. Tambourine Man şi J. S. Foer, când va creşte.

Am avut un moment neinspirat şi am deschis tv-ul. Când am văzut România arde, caniculă, mi s-a făcut mai rău. L-am închis imediat. Sunt foarte rea de căldură. Aş vrea să dârdâi de frig, zilele astea. Să ningă. Să mă dau cu sania. Să-mi iau fularul meu colorat. Să fiu cel puţin Apolodor, pe un îndepărtat vapor aflat chiar în dormitor.
Vorbind de tv, politică nu servesc absolut deloc. Nu ştiu de ce, pentru mine, politica merge cu şofatul şi bătutul cu pumnu-n masă. Am avut odată o inspiraţie avântată, la serviciu, de a bate în masă şi am stat cu încheietura vânătă, câteva zile. Decât să urmăresc ştiri, mai bine merg pe sârmă, fără plasă de salvare, dedesubt. Pe sârma instalaţiei de pe covorul din cameră. Acum şi de Crăciun.

Recitesc Trupul ştie mai mult, jurnalul lui Gheorghe Crăciun. Tulburătoare sinceritatea lui G. C., încă din titlu: Trupul ştie mai mult, nu Trupul ştie mai bine. În realitatea lor ideală, cuvintele n-au nicio consistenţă. Consistenţa e întotdeauna a trupului. Tocmai mintea (care găseşte până la urmă propoziţia potrivită) spune asta.


Mă tot bântuie un poem cu umbra ta şi câini care pe mine nu mă latră niciodată. Când se va aşeza, o să-l scriu.

îmi urmez cuvintele
până acolo unde îmi îngăduie
căci sunt singurele care mă vor duce
atunci când trupul nu va mai şti
, un fragment din Eu sunt cuvintele mele din volumul lui Liviu Mircea, feţele târfelor mele, cuvintele. Am umblat prin el, ieri.


Ce legătură e între titlu şi poveste?
Niciuna.
O să revăd A Single Man.

PS:
Pentru felia dark şi dorul de ploaie, ASP şi Emilie ToamnăLiar – gura păcătoasei mânjită de ciocolată After Eight, adevăr grăieşte.



Later edit:
Printre altele, pe jucărie scrie: Develop Manipulative Skills şi arată o mână.
1. Manipularea e o chestie în/de joacă?
2. Unde sunt jucăriile de odinioară?
Cred că răspunsurile se pot sufla, bate sau zdrăngăni.

The latest edit:
Nu sunt rudă cu Paparudele sau cu Scaloianul, dar plouă, plouă cum îmi place mie. I-o fi fost dor şi ploii, de mine. Ce bine! Am fugit să mă bucur de răcoare.

9 comentarii:

  1. raspansul suflat ar fi ca odinioara nu existau jucarii;

    raspunsul batut ar fi ca apuse sunt vremurile cind copiii erau bucati de lut numa' bune de modelat de catre parinti/educatori etc samd;

    raspunsul zdranganit ar fi doar o insiruire de minciuni...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dintre jucăriile de odinioară:
    - păpuşile mele de Arădeanca: Felicia, Diana şi Hermina cu bănuţii de la mână pe care le era scris numele;
    - gentuţa mea complet echipată, de la Crucea Roşie, din care cel mai mult foloseam stetoscopul, pentru bătăile inimilor din plastic;
    - jucării chinezeşti, cu baterie, cu lumini şi sunete, o fată pe bicicletă cu fructe în coşuleţ, ce mi-a mai plăcut s-o plimb, până nu mai putea bicicleta de roţi!
    - trenuleţul din tablă;
    - cocoşul roşu cu portocaliu, încălţat în ciuboţele;
    - răţuşte galbene şi un ursuleţ decent, pentru că, deşi îşi face baie în public, e surprins în plină spumă.

    La copiii de modelat ca lutul, o să-ţi sară în cap, mame care îţi vor spune ele cum e cu educaţia. Eu prefer să-ţi amintesc de "An Education". :) Şi aş alege plastilina colorată, doar pentru mine, fireşte.

    Iar înşiruirea de minciuni, se poate zăngăni: şi-am încălecat pe o căpşună şi am mâncat-o. :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. eu vorbeam de jucarii, nu de amintiri frumoase ;-)

    2. cum ziceam, plastilina ca metafora e periculoasa: poate induce in 'modelator' o imagine de 'formator de opinie';

    3. zdranga-zdranga!

    RăspundețiȘtergere
  4. Plastilina periculoasă?! C'mon! Uite că eu fac din ea, acum, o ciupercă foarte frumoasă, cu punctuleţe roşii şi galbene, comestibilă, dacă ar fi din turtă dulce.

    Aaah, Claude, asta n-are legătură cu vreme de făcut copii din plastilină, remember vorba aia a mea, mai veche, din Mas Que Nada.

    RăspundețiȘtergere
  5. I was born yesterday and I don't have any idea of what you are talking about ;-)

    RăspundețiȘtergere
  6. What a relief! :) Oh, my, but you've already grown up - 2 days old! (sry, but I can't help myself :P)

    RăspundețiȘtergere
  7. eu aş mânca puţină Caldarâmia. şi am avut păpuşă Romana. mi se părea că o cheamă fantastic de frumos. din cauza ei mi-am tot dorit să fiu brunetă. cam fără succes.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ora25, Caldarâmia are râme glazurate. N-ai cum să-i rezişti.
    Romana? Ca-n cântecul ăla: Aşa că vino sus, dacă plouă, Piaţa Romană, nr. 9? :)

    PS: Hei, mie mi se pare că pe tine te cheamă fantastic de frumos: ora25. Din cauza asta, pot spune că poveştile vin mereu la timp.

    Claude, are you leaving for the country? :) Dacă da, să ai drumul uşor şi să-ţi fie bine unde ajungi.
    (My lady, zici, pen că ştii că eu vreau să mă fac domniţă, când voi fi mare, nu? :)), zise Ms Bond, oleacă necăjită pentru nedreptatea care i se întâmplă în toiul nopţii.)

    RăspundețiȘtergere