One of a kind: A Single Man

Profesorului universitar George Falconer nu i-a plăcut niciodată prea mult, să se trezească. Nu era genul care să întâmpine ziua, sărind din pat, cu zâmbetul pe buze. Însă în ultimele 8 luni, trezirea i-a fost dureroasă. De când i-a fost frântă inima. De când l-a pierdut pe Jim.
George are nevoie de timp dimineaţa, pentru a se obişnui cu ceea ce aşteaptă lumea de la el. Până se îmbracă şi pune ultimul strat de lustru pe asprul, dar aproape perfectul George, ştie pe de rost, rolul pe care trebuie să-l joace.

George şi studenţii.
- Văd că v-am pierdut. Ştiţi ceva? Să-l lăsăm azi pe Huxley şi să vorbim despre teamă. Teama este adevăratul nostru duşman. Teama folosită ca mijloc de manipulare. Aşa fac politicienii politică. Aşa ne vinde Madison Avenue, lucruri de care nu avem nevoie... Teama că respiraţia urâtă ne poate strica prieteniile. Teama de a îmbătrâni şi a rămâne singur. Teama că suntem nefolositori, că pe nimeni nu interesează ce avem de spus... (George)
- De ce nu ne vorbiţi întotdeauna aşa? (Kenny)

George şi vecinii.
- Mami spune că sprâncenele groase sunt plictisitoare, dar ale tale sunt drăguţe... De ce eşti trist?... El este scorpionul nostru. În fiecare noapte îi aruncăm ceva nou şi-l urmărim cum ucide. Tati a spus că este ca un coloseum şi că i-ar plăcea să te arunce şi pe tine. Ăăă, pentru că porţi mocasini (slang pentru gay), dar nici măcar nu porţi mocasini. Cred că şi frate-meu, Tom ar purta mocasini, dar el poartă tenişi. (fetiţa)

George şi Jim. 16 ani împreună. Singurul lucru care a făcut să merite totul, acele câteva dăţi când am putut cu adevărat să am o conexiune cu o altă fiinţă umană. (George)

George şi Charlotte.
- Charlotte, dragă, amândoi avem nevoie de o băutură...
Ei bine, cuvântul bătrân nu mai există. Acum câteva zile, un student, mi-a spus cetăţean senior.
- Nu m-ar deranja dacă n-ar mai exista bătrân, dar nu sunt sigură că Senior e ceea ce vreau.
- Totul a devenit foarte blând. Nu de-asta am venit în America. E ca o completă decădere a culturii şi a manierelor.
- Ei bine, cei tineri nu mai au maniere. Acum câteva zile, la spălătoria auto, un tânăr m-a măsurat din cap până-n picioare şi m-a întrebat dacă sunt blondă naturală.
- Ce i-ai răspuns?
- L-am privit direct în ochi şi i-am zis: Să spunem că, dacă aş sta în cap, aş fi o brunetă naturală cu o respiraţie încântătoare.
- Ai o gură bogată, încă de când erai în Londra, îţi aminteşti lesbiana aia bătrână care a aruncat în tine, cu băutura, pentru că ai întrebat-o dacă e femeie?

George realizează că, de puţine ori în viaţă, a avut momente de claritate absolută. Când pentru câteva secunde, tăcerea acoperă zgomotul şi poate simţi, mai degrabă decât să gândească. Când lucrurile par clare şi lumea înviorată. Când totul începe să existe. Însă niciodată nu poate face ca aceste momente să dureze. Se agaţă de ele, dar acestea se sting. Totul este exact aşa cum trebuia să fie. Şi atunci vine.

De fapt, voiam să vă spun că filmul este despre inimă, singurătate, moarte. Le putem număra, dar nu putem avea decât una singură, din fiecare.



PS1:
Minunat realizată, metafora privirii. Ce se vede dincolo. Ochiul, ochiul conturat cu negru, ochiul machiat, ochiul din spatele ochelarilor.

Uneori lucrurile groaznice au propria lor frumuseţe. (Carlos)

- Ce faci, puştoaico?
- Încercam să termin o carte. (Charly, desenându-şi ochiul în oglinda care măreşte.)

- Cine poate şti cum eşti cu adevărat? Eu văd doar ceea ce cred că eşti. (Kenny)
- Sunt exact ceea ce par a fi... dacă te uiţi cu atenţie. (George)


PS2:
My favs. - hell of a dance & hell of a literature: