Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

luni, 7 iunie 2010

Într-o altă dezordine

Mă uitam azi, la cărţile pe care le am acasă. Nu am prea multe. Nu mi-am permis să-mi cumpăr câte aş fi vrut. Am citit foarte multe, dar de la bibliotecă. Păstrez visul meu cu o cameră numai pentru cărţi. Poveşti în cotoare felurite, iar eu în mijlocul lor, atingându-le cu palmele şi cu ochii închişi, să mi-o aleg pe cea în care voi intra, fără să se supere celelalte.

M-a întrebat cineva ce carte aş lua cu mine pe o insulă pustie. Am râs. I-am spus că n-aş putea să-i răspund vreodată. Una. N-am cum. Însă i-am spus că, dacă deja aş fi pe o insulă pustie, m-aş arunca la rechini, ca să salvez Jurnalul filozofic al lui Noica. O bijuterie. Îl am de la D.
Când mi l-a dat, mi-a spus să nu mă las intimidată de titlu. Nu prea am citit cine ştie ce filozofie, a adăugat. Nici eu, i-am răspuns. După ce am citit-o, m-am întrebat cum naiba am putut să trăiesc fără s-o citesc. Am citit-o de vreo 3 ori până acum. Mi se face dor de ea. Oameni. Nu lucruri, nu peisaje; oameni. Să fii însetat de omul nou, aşa cum eşti de lumile noi. Căci fiecare om e o formă de încăpăţânare, adică o idee. Şi-ţi place să vezi care e gustul ideii, care e vocea ei. Cum surâde ea… Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.

N-aş putea să dăruiesc la întâmplare, cărţi. Şi nu sufăr să-mi fie date la întâmplare. Când oferi o carte unui cunoscut, e ca şi cum ai da din tine. Nu pot să mă înstrăinez aiurea. Îmi place să aleg cărţi pentru daruri. De-a lungul timpului, am luat câteva în dublu exemplar şi chiar în triplu. Din egoism, fireşte, ca să-mi rămână şi mie.
Când eram cu C., îmi plăcea să aranjez cărţile noastre în bibliotecă. Să împarţi cu cineva cărţile, declaraţie de iubire scrisă.

Azi am dat peste câteva cadouri pe care n-am apucat să le dau anul trecut când am fost în Bucureşti. Sper să le vină rândul, luna asta când ajung. O., prietena mea din liceu, îmi scria că ieri ar fi avut chef să bea o bere la motoare şi să se uite la noua generaţie, în bătaia vântului. Abia mă aşteaptă. Şi eu.
Anul trecut, pe vremea asta, am fost cu O. şi M., la rezultatele concursului de debut al Editurii Humanitas. Trimisesem nişte manuscrise. N-am câştigat nimic, în afara emoţiilor. Dintr-alea, de Oscar.

Am un nou admirator. David, de la parter. Are aproape un an. Nu-şi mai ia ochii de la mine când mă vede. Azi m-a apucat strâns de mână. Nu l-am lăsat foarte mult. Sunt genul care frânge inimi.

Zilele astea a trebuit să-mi schimb telefonul. Mi se descărca. Tipa aia m-a întrebat o grămadă de chestii, printre care, dacă vreau să-l asortez şi ce mai vreau să facă telefonul meu? Să-mi facă masaj, dacă se poate, i-aş fi răspuns. Ea mi-a explicat că telefonul este foarte important. Eu l-am ales pe cel mai simplu şi i-am replicat că nu-l folosesc decât ca să fiu găsită şi să vorbesc destul de rar. Altceva nu mă mai interesează.

O să port şi eu ochelari de soare. Adică, tot de vedere, dar heliomaţi. O să mă uit la oameni, fără să-şi dea seama. Pe ascuns. Ieeeei! Dacă sunt ochelaristă de-o viaţă, am profitat şi m-am probat cu multe rame. M-am amuzat copios de cum arătam. Doctoriţa mi-a spus că-s un caz fericit de operat şi mi-a recomandat nişte clinici. Pe drum, spre casă, mă gândeam cum ar fi să nu mai port ochelari. Să nu mi se mai aburească iarna, să nu mai fiu arogantă pe ploaie şi ninsoare, fără ei, cu cine mai intru eu la duş uneori, plus aerul de intelectuală şi sobrietatea mea. Mă rog, cred că fac parte din mine, de prea mult, ca să mai schimb asta. Dar mă tund mâine, că veni vorba de schimbare. Eu şi părul meu nu ne mai înţelegem deloc. Sau eu şi mărul meu.

Dintre cele 3 cărţi citite, ale lui Alain de Botton: Eseuri de îndrăgostit, Sex, shopping şi un roman, Despre farmecul lucrurilor plictisitoare, a doua m-a mulţumit cel mai mult.

Am 3 filme restante: Baaria, Sylvia, The Kite Runner. N-am chef de ele, dar parcă aş revedea A Single Man. Aleg vechiul când noul nu prea mă ispiteşte. De ce vreau să recitesc, să revăd. Ştiu că mă întorc la ceva ce mi-a plăcut mult. Adeseori mi se întâmplă să redescopăr.

Am mâncat azi, pentru prima dată, bacciatta. Foarte bună. Un fel de pâine cu roşii, brânză şi măsline. Nu prea mai mănânc pâine, de foarte mult timp. Cu ciuperci gratinate şi salată de vinete. Asezonate cu un Tohani alb, demidulce.

Piersici dilematice. Din orice parte le-aş apuca, tot mă murdăresc de zeamă. Vorba aia: Sunt vechi, domnule! Certitudine: nu-mi propun să le rezist.

În ultima vreme, văd că se poartă gravidele. Iată o modă care nu mă va prinde niciodată.
Şi blondele. Nici măcar.

Moda. Ce-mi vine cel mai bine. Nu mă interesează ce poartă ceilalţi. Mirosul şi mişcările noastre ne poartă. Cei mai frumoşi oameni pe care-i ştiu sunt cei care se simt bine în pielea lor. Deşi nu i-am dezbrăcat.
Apropo de expresia aia, a dezbrăca pe cineva cu ochii. Până la urmă, îţi asumi riscul de a-ţi intra în ochi, diverse.

PS:
Nu, n-am uitat desertul: Diana Krall, Elvis Costello & Willie Nelson: Creiziiiii



Ia te uită, chiar 7 iunie, numărul meu preferat! :)

10 comentarii:

  1. Banuiam eu ca numai ochelarii sunt de tine :))) Dar si corupatoare, asta-i prea mult :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))Eh, ar mai fi câteva...
    Nu prea ştiu ce-nseamnă "prea mult". Are cumva legătură cu faptul că nu prea îmi cer voie? :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ms. Bond
    Mare harabarura, daca mi-e iertata expresiunea.
    Nu stiu de unde sa incep, dar ce mi-a sarit in retina in primul rind e chestiunea cu 'omul nou'. Sintagma asta, indiferent din partea cui ar veni, imi provoaca alergie comunicativa acuta, care se manifesta prin tonul rastit-ironic-rautacios de acum al meu.

    Intre a citi despre 'omul nou'/'lumi noi' as prefera (daca as fi in locul tau, fireste) sa beau o bere cu prietena O.

    Telefoane mobile care fac masaj s-au inventat. ;P

    Si daca tot sint la rautati: esti sigura de 'bacciatta'? As inclina spre 'baciata', dar am stat prea putin prin Italia sa fiu sigur...

    Desertul a fost delicios. Multzam.

    RăspundețiȘtergere
  4. Claude, nuş de ce trebuie să-ţi ceri iertare când n-ai pentru ce. Poţi începe harabarura, de unde vrei.

    Ce-ai, d-le, cu "omul nou/lumi noi"? Iar ai crize de mizantropie acută? :))) Asociază şi tu cu "idei", cu unicul fiecăruia dintre noi şi respiră mai relaxat. Şi termină cu scuzele, ştii că nu mă atinge tonul răstit-ironic-răutăcios. Ai uitat caustic, de la sodă sau verde, de la Paris. :P

    Am citit şi despre, desigur că o să beau şi berea. Sau dacă vrei tu să bei berea cu O., îţi dau adresa ei de mail. :))

    Dacă ai tu un aşa telefon şi te-ai săturat de masaj, trimite-mi-l. Deşi cred că tu zici de telefonul ăla: când suni pe cineva şi-l chemi să-ţi facă masaj.

    "Bacciatta" au scris ăia din Kaufland.
    Eu deloc n-am fost în Italia şi tanti vânzătoarea îmi spunea că-s produse germane. Oi fi mâncat pâine cosmopolită...

    Să creşti mare. Şi mie îmi place muult.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Ms.Bond
    Draga mea, 'om nou' si 'lume noua' sunt luate din fragmentele citate de tine. No further comment.

    Sincer, as prefera ca intii sa bei tu berea cu "O.", si daca berea e buna, te rog sa-mi dai adresa de email a respectivei. ;P

    Ha, ha! N-am telefonul respectiv, dar s-a inventat.

    Cit despre legatura dintre 'ciabata' si 'germania' da-mi voie sa rid fara pofta.

    Din nou zic, desertul a fost delicios!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ştiu. Încercam să-ţi spun cum le-am interpretat eu acolo, pe sintagmele astea. Dar, dacă vine vorba de interpretări, ale mele şi ale tale, nu mai terminăm până mâine.
    Draga mea zici când te înfurii, nu? :))

    Bine. Precum şi adresa berii.

    Nu te cred. Ar fi singurul telefon care m-ar interesa.

    Acum şi tu, ce vrei, ca vânzătorii să fie poligloţi? Şi mie mi-a sunat tot a italiană. Ţi-o recomand. Merge la poftă bună.

    Este delicios. Poţi să iei cât vrei, că nu îngraşă.

    RăspundețiȘtergere
  7. De fapt, era o constatare, nu o întrebare.

    Şi ce dacă te înfurii. Mai ia-ţi desert. :PP

    PS:
    Să ştii că nu mi-a mai fost frică, din clasa a şasea. De când am văzut că gângăniile alea din insectar, chiar erau inofensive.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Ms. Bond

    Multzumim pentru desert.

    Some inoffensive bugs.

    RăspundețiȘtergere