Când simţi că o să mori, e bine să-ţi cauţi un loc liniştit în care s-o faci. Dacă ţi se sugerează o asemenea locaţie, cu atât mai bine. Pentru acest scop, ajunge în Brooklyn, Nathan Glass, fost agent de asigurări de viaţă, trecut bine de 50 de ani, cu un cancer pulmonar în remisie, divorţat, un tip drăguţ şi prietenos în zilele bune. Reuşeşte să se certe cu fiica sa, Rachel, într-o criză de sinceritate, recunoscând că-l doare fix în cur de proiectele de care-i zice ea, din moment ce poate să dea colţul până la finele anului.
Totuşi, ca să facă un pic mai mult decât să-şi aştepte sfârşitul, se mută la începutul primăverii în Brooklyn. Îşi tunde părul, se plimbă, închiriază casete video, adesea trece pe la Brightman’s Attick, un anticariat, proprietatea unui homosexual flamboaiant, Harry Brightman şi îşi face un obicei din a lua prânzul la Cosmic Diner, cucerit nu de măiestria preparatelor, ci de farmecul Marinei, o chelneriţă portoricană, cu a cărei imagine adorabilă, adoarme uneori, masturbându-se; de asemenea, îşi propune să lucreze la o chestie pompos intitulată, Cartea nebuniei omeneşti în care să-şi includă fiecare gafă, buşitură, slăbiciune, faptă nebunească, din îndelungata şi pestriţa carieră de om.
Aşteptarea în linişte îi va fi curmată de întâlnirea cu nepotul său, Tom Wood, despre care nu mai ştia mare lucru, de la înmormântarea mamei lui, sora sa, June. De acum, pesonajele intră atât de firesc în scenă, încât Nathan nu mai apucă să-şi dea seama când s-a ridicat de pe scaunul din public, pentru a le însoţi.
De reţinut necesitatea refugiului interior când viaţa în lumea reală nu mai e posibilă şi harta locului respectiv – imaginaţia. De asemenea, curajul omului de a respinge ceea ce îi impune societatea şi de a-şi trăi viaţa în condiţiile dictate de el însuşi – pentru a fi liber.
Capitolul O seară cu mâncare şi băutură devine un regal. Chelnerul şef este chiar Paul Auster care serveşte impecabil, în cuvintele rostite de personaje, meniul preţios cu mâncăruri pe măsură: gaura mare şi neagră pe care o numim lume şi Hotelul Existenţa.
Delicioasă este povestioara despre Kafka şi fetiţa care-şi pierduse păpuşa. Cunoscutul scriitor o întâlneşte în parc şi impresionat de lacrimile fetiţei, inventează o poveste pentru a mică. Păpuşa îi lăsase lui Kafka o scrisoare cum că se plictisise de aceiaşi oameni şi a vrut să schimbe peisajul, de-asta a plecat într-o excursie. Kafka ajunge să scrie în fiecare zi, timp de 3 săptămâni, scrisori pentru fetiţă, pe care i le citeşte. Astfel că, păpuşa creşte, merge la şcoală, cunoaşte oameni noi. Până la urmă, se căsătoreşte şi acum locuieşte cu soţul ei. De-acum fetiţei nu-i mai e dor de păpuşă. Kafka i-a vindecat nefericirea, oferindu-i povestea. Minciuna frumoasă şi convingătoare i-a oferit copilului o altă realitate, falsă pentru lumea în care trăieşte, dar adevărată şi credibilă, conform legilor ficţiunii. Cât timp ai norocul de a trăi într-o lume imaginară, durerea acestei lumi dispare.
Discursul lui Nathan la împlinirea vârstei de 60 de ani, concentrează propria experienţă: În viaţa fiecărui om vine o clipă, iar eu am avut parte de multe. Însă nebunia omenească, începută în aşteptarea sfârşitului, poate să ni se întâmple şi nouă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu