Sâmbetele se duc pe apa duminicii

Acum citesc despre cum să scoţi o gâscă dintr-o sticlă şi cum te trezeşti râzând.

„E un koan. Un raţionament imposibil. Nu te ajută la nimic dacă te gândeşti la el din interior. Trebuie să te distanţezi. Mintea creează probleme fără sens. Te prinde în capcane în care stai ca o gâscă în sticlă […]”

„Am traversat piaţeta înapoi, în Calea Victoriei şi am coborât către centrul vechi [...] Mergând alături de ea, am simţit că ultimii 5 ani din viaţa mea dispar pentru totdeauna. Nu mai era nimic care să merite păstrat.”

(Philip Ó Ceallaigh, Şi te trezeşti râzând)

           Apoi o să încep:
„Sunt un bucătar întârziat. În copilăria mea, un protecţionism paşnic şi firesc ascundea privirilor activităţile care se desfăşurau în cabina de vot, în patul conjugal şi în strană. Nu mi-am dat seama însă că în căminele clasei engleze de mijloc mai exista un al patrulea loc secret – cel puţin pentru băieţi: bucătăria.”

„Cu gătitul mi s-a întâmplat ca şi cu sexul, politica şi religia: când l-am descoperit era prea târziu ca să-mi mai întreb părinţii. Aveam 20 şi ceva de ani şi studiam dreptul. Mâncarea pe care mi-o pregăteam era uneori... criminală.”

(Julian  Barnes, Începuturile unui bucătar întârziat, din pedantul în bucătărie)

        Recitesc:
„Undeva nu departe era o macara

îmi trimiteam sufletul până acolo

să vadă şi el cum e să ai rău de înălţime”

(Iulian Tănase, Despre orbirea vorbirii, din Cucamonga)

      Să vedeţi Moonrise Kingdom (2012). Dacă nu ştiţi ce pasăre sunteţi, măcar vă veţi încerca aripile.

 

          Starea personală a vremii - posibil în timpul probabil: n-o să mai fiu cool, ci hot şi o să cred în miracole.

Hot Chocolate

 

Din scris fac bărcuţe: