miercuri, 7 noiembrie 2012

Dus-neîntors



- Aţi venit pentru un anal?
- Nu, am venit pentru Astrid.  
(Grunberg, Nesuferitele zile de luni)

Să vii de la un capăt, ca să începi.

Până am ieşit din bloc, pe scări m-a însoţit un miros bărbătesc de obraz al vreunui vecin care plecase dimineaţa, la serviciu. Când eram mică îmi plăcea să-mi trec mâinile peste obrajii tatălui meu, seara, după ce se bărbierea şi până când mă lua somnul, îmi priveam palmele cu ochii mijiţi, aşteptând să văd în întuneric, mirosul de lavandă.

Nu ştiu ce-o fi în capul măselei mele de minte, de s-a gândit să-mi iasă tocmai acum.

Mă uit în jur şi parcă mi se face teamă de atâta tern. Am intrat într-o cofetărie, să-mi iau tiramisu şi am văzut la o masă, un cuplu aşa de sictirit, că mi-a venit să scriu repede, un bilet: Te vreau acum, înaintea eclerului şi să i-l strecor tipului, ca din partea tipei.


Omul-intersecţiilor porneşte la drum ca şi când ar ajunge.
Omul-intersecţiilor îşi croieşte drum prin răscruci ca şi cum ar mai crede. Nebănuitele căi ale domnului umblă în omul-intersecţiilor. Omul intersecţiilor umblă-n sus şi umblă-n jos nebănuind pe unde umblă domnul.
Omul-intersecţiilor se întoarce în el însuşi ca şi cum ar deveni.
Orice plecare a omului-intersecţiilor e o neajungere.
Omul-intersecţiilor ascultă Vaya con Dios când stă. 

Pianul Ninei mă sfârtecă.

În fiecare zi îmi iau bilet, ca să nu uit să rămân.


4 comentarii:

  1. Cel mai mult mi-a placut: ...mi se face teamă de atâta tern.
    As putea prezice ca firma care-ti vinde bilete va prospera daca vor aparea multi calatori ca tine :)) Iata o buna idee de afacere. Denumirea ar putea fi: Transipotetica :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Călători prin noi, o bună idee de refacere. :)
    "Transipotetica" e peste poate de mişto.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti ofer un post de controlor de bilete la Transipotetica :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. :)) Să urce toate presupusele cu siguranţele arse!

    RăspundețiȘtergere