Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 20 iunie 2012

Semnale din superrealitatea imediată: cucamonga, iulian tănase



Nimeni nu ştie unde este cucamonga. Se speculează ca pe caimacul din cafeaua în cămaşă de noapte albă cu zori de azi în poale şi se vehiculează pe calea visului, pe cale nebătută şi pe cale întoarsă-n somn, doar preasimţiri.
Unii au presupus că ar fi mai departe decât cucamăcăii. Alţii au încercat să-şi ia o cucă pe cap: cei care au luat-o pe nevasta cucului, s-au ales cu o mantracucă la ora exactă; au mai fost câţiva care şi-au pus o căciulă înaltă cu pene de struţ, cică şi azi o mai poartă la ceremonii cu nisip, iar unul singur a încercat să-şi pună un deal în frunte, de-al cui o fi fost nu se mai ştie nici de steaua lui. 
Singurele mărturii despre cucamonga care de fapt contestă faptul în sine, sunt aceste texte superrealiste semnate de Iulian Tănase din care vă semnalez şi eu câteva fragmente.

Best Sailor:

Viaţa a rămas mult în urma literaturii, îi spunea Best Sailor iepurelui-locomotivă. Orice am trăi de-acum încolo, nu vom face decât să imităm vreo carte sau alta.
Singura noastră scăpare, rămâne poezia, îi răspundea iepurele cu un şuierat prelung. Poezia e singura în stare să-i ardă literaturii vreo două peste bot.

Într-o zi îmi voi tatua gura ta pe buzele mele, îi spunea Best Sailor.
Iar eu îmi voi tatua ochii cu privirea ta, îi răspundea Moira. Sigur, aş putea orbi, dar voi fi o oarbă care va înfrunta lumea cu privirea ta.

19 poveşti despre orice:

[...] Undeva nu departe era o macara
îmi trimiteam sufletul până acolo
să vadă şi el cum e să ai rău de înălţime 
- Despre orbirea vorbirii

Am întrebat-o: nu ţi-e frică.
M-a privit mirată: nu.
I-am spus: bine.
Am poftit-o să se aşeze pe canapea.
M-a întrebat: să mă dezbrac.
M-am uitat lung la ea: ce întrebare mai e şi asta.
A insistat: te-am întrebat dacă vrei să mă dezbrac.
Am ieşit afară, am luat autobuzul 2056 şi-am mers până la
                                                                                    capăt.

Am coborât.
Am privit-o lung de la capătul liniei de autobuz (până-n vârful
picioarelor pe care şi le atârnase peste unul dintre braţele
                                                                    canapelei.) [...]
- Despre conţinutul de metal al picioarelor

           

Iubita mea vitregă:

Eu te iubeam pentru că erai plină de sensuri unice şi accese interzise.

Tu îmi trimiteai semne de carte în fiecare dimineaţă, îmi vorbeai ca şi cum ai fi vrut să-mi spui ceva. Vocea ta se agăţa de lucruri ca ţesătura fină, concentrică, a unui păianjen transparent, autodidact.

Eram atât de trist că simţeam mişcarea de revoluţie a pământului şi mişcarea aparentă a soarelui.

Ce departe eram însă de toate acestea şi cât de departe erai tu de mine. Mâinile mele îţi visau braţele în fiecare noapte, braţele tale albe şi netede ca o dimineaţă de toamnă.

În fiecare dimineaţă îmi întind pe faţă spuma zilelor şi mă bărbieresc pentru a mă recunoaşte. Apoi îmi aşez barba la loc pentru ca ei să nu-şi dea seama.
(Iubitafizica 2002)


Unul dintre domnişoara W şi doamna Kuttare
           
Dar să nu mai vorbim despre moarte, vă rog eu frumos, ne spunea domnişoara W. Mai bine să patinăm, tocmai s-a lăsat întunericul.

Ultimele noastre cuvinte erau invocaţiile circumstanţiale:

SĂ FACEM  ÎN AŞA FEL ÎNCÂT NIMIC SĂ NU FIE LA FEL.
SĂ FIM SINCERI CU IPOCRIZIILE NOASTRE.
SĂ FACEM  DRAGOSTE ÎNAINTE DE TOATE.
SĂ NU O FACEM PE DEŞTEPŢII DECÂT ATUNCI CÂND SUNTEM SIGURI DE PROSTIA NOASTRĂ.
SĂ ARUNCĂM PRIVIRI ÎNĂUNTRU.
SĂ FIM LIBERI PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU.
(Sora exactă, 2003)


Demonadologia (scurtă introducere în metafizica răului):

27. Demonadele sunt greu de impresionat.
30. Demonezeu este demonada supremă. Particula lui preferată este Desdemonada.
34. Demonezeu guvernează cu mână de fler cea mai rea dintre lumile posibile.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu