O descântare a urechilor

Institutul Blecher 59, după solstiţiu a strălucit ieri, pe înserate, încălzindu-ne tandru îndelung. O limbă universală ne-a picurat în urechi, unind mângâioase şi aspre sonorităţi ale mai multor limbi: română, italiană, spaniolă, germană, rusă, croată, turcă. Poezia s-a înţeles cel mai bine cu noi toţi.

Orchestra fermecată a unei muzici fermecătoare:

Claudiu Komartin, Ana Toma, Radu Vancu, Adela Greceanu, Marin Mălaicu-Hondrari, Domnica Drumea, Florin Bican, Elena Borras Garcia, Bozica Jelusic şi traducătorii din programul de reședință al ICR de la Mogoșoaia

ca un poet dintr-un film coreean

în după-amiaza aceea am stat

cu un animal tulbure-n piept

pe una din băncile de la universitate

şi totul în jur îmi şoptea că ratasem

iar mâinile mele aşezate pe genunchi

spuneau o povestioară tristă de acum cinci ani

(nu mai avusesem nici un vis de luni bune

şi oricât aş fi încercat

nu mai păcăleam pe nimeni că aş fi un băiat rău).

se lăsa seara. pe cer se vedeau luminiţe

poate se anunţa ceva, I couldn't care less.

lângă fântână, doi porumbei grăsuţi

trezind imaginea sânilor tăi într-o dimineaţă:

te priveai în oglindă

cu părul puţin ciufulit şi cu zâmbetul acela

în stare să mă facă să-mi doresc

să fiu unul dintre oamenii buni care hrănesc porumbei.

stăteam pe bancă, lângă mine ceva sclipea în fântână,

oameni treceau, se strângeau în braţe,

se despărţeau

şi eu eram trist ca un poet dintr-un film coreean

gândindu-mă că tu trebuie să pleci

şi norii sunt atât de frumoşi

 Claudiu Komartin