Când mi-am ridicat ochelarii pe nas,
am dat peste asta:
Mă
îndemnase tata să mă fac văpsitor, zicând că tabla plouă şi ninge peste ea şi
dă repede jos văpseaua, ai totdeauna de lucru. Şi m-a trimis cu un meşter pe
acoperiş […] În orice caz faptul de a umbla sus pe
acoperişurile caselor mi-a plăcut aşa de mult, că mi-am dat seama că asta e
pentru mine ceva de care n-o să mă las toată viaţa. Să fi fost din pricină că
în toţi acei ani ai copilăriei mele umblasem cu capul în jos şi nu văzusem
nimic? Şi că, deodată, pentru întâia oară, de voia mea, ridicasem fruntea şi
văzusem?
(Marin Preda, Intrusul)
- Şi tu ce vrei să te faci când o să fii mare?, m-a întrebat învăţătoarea.
- Eu vreau să mă fac mică, i-am răspuns.
În toate cazurile, faptul de a umbla prin cărţi, atârnându-mă de rânduri, îmi place aşa de mult, că-mi dau seama că asta e pentru mine ceva de care n-o să mă las toată viaţa.
Uneori mi se
întâmplă să văd cu uşurinţă atât de bine chiar şi ce n-aş vrea, încât îmi vine să mă leg la ochi, ca să nu mă doară capul.
Mă gândesc acum cât de ameţitor poate fi ridicatul frunţii spre un sărut:
aşa
şi
M-aş bucura să reuşeşti să ajungi la mine, fără să
te ridici pe vârfuri de ace. Nu-mi plac oamenii înţepaţi.
Tandreţea înălţimii poate fi atinsă pe o scară
simplă: de la cuvânt la gest nu e decât o mângâiere mută.
de jos
bărbatul acesta e
foarte înalt
- am să urc pe
volumele groase -
când mă priveşte îmi
vede toate gândurile
- atunci mi se face
frică -
nu spune niciodată
nimic
- atunci îl aud -
aş vrea să-i trag de
colţul buzelor cu dinţii
nu am voie.
nu are voie.
cu el m-aş culca între versuri
unde paşii grăbiţi calcă în bălţi
şi cuvintele nerostite se udă –
ale femeilor care-au fost odată fetiţe.
când îl simt în
vârful degetelor
îmi aşez picioarele
goale
:)
RăspundețiȘtergere:) S-au mai vazut incercari de tipul "- am să urc pe volumele groase -": http://xxlweblog.wordpress.com/2010/05/07/bonsai-si-orhidee/
RăspundețiȘtergere:) sau sau
RăspundețiȘtergerecum poate urca un bonsai pe un "Autoportret într-o oglindă spartă", numai o orhidee poate şti.
PS:
îmi place să mă gândesc la volumele lui Paler ca la unele "sprintene" şi nu "groase", ţinând cont de naturaleţea fermecătoare cu care s-au mişcat de-a lungul timpului, în literatura confesivă.