miercuri, 13 iunie 2012

Atinsea pe cocoţate



Când mi-am ridicat ochelarii pe nas, am dat peste asta:
Mă îndemnase tata să mă fac văpsitor, zicând că tabla plouă şi ninge peste ea şi dă repede jos văpseaua, ai totdeauna de lucru. Şi m-a trimis cu un meşter pe acoperiş […] În orice caz faptul de a umbla sus pe acoperişurile caselor mi-a plăcut aşa de mult, că mi-am dat seama că asta e pentru mine ceva de care n-o să mă las toată viaţa. Să fi fost din pricină că în toţi acei ani ai copilăriei mele umblasem cu capul în jos şi nu văzusem nimic? Şi că, deodată, pentru întâia oară, de voia mea, ridicasem fruntea şi văzusem?
(Marin Preda, Intrusul)

             
           - Şi tu ce vrei să te faci când o să fii mare?, m-a întrebat învăţătoarea.
           - Eu vreau să mă fac mică, i-am răspuns.
   

         În toate cazurile, faptul de a umbla prin cărţi, atârnându-mă de rânduri, îmi place aşa de mult, că-mi dau seama că asta e pentru mine ceva de care n-o să mă las toată viaţa. 
          
         Uneori mi se întâmplă să văd cu uşurinţă atât de bine chiar şi ce n-aş vrea, încât îmi vine să mă leg la ochi, ca să nu mă doară capul.

Mă gândesc acum cât de ameţitor poate fi ridicatul frunţii spre un sărut:

aşa

şi



pe dincolo?



M-aş bucura să reuşeşti să ajungi la mine, fără să te ridici pe vârfuri de ace. Nu-mi plac oamenii înţepaţi.
Tandreţea înălţimii poate fi atinsă pe o scară simplă: de la cuvânt la gest nu e decât o mângâiere mută.

 
de jos

bărbatul acesta e foarte înalt
- am să urc pe volumele groase -
când mă priveşte îmi vede toate gândurile
- atunci mi se face frică -
nu spune niciodată nimic
- atunci îl aud -
aş vrea să-i trag de colţul buzelor cu dinţii
nu am voie.
nu are voie.
cu el m-aş culca între versuri
unde paşii grăbiţi calcă în bălţi
şi cuvintele nerostite se udă –
ale femeilor care-au fost odată fetiţe.

când îl simt în vârful degetelor
îmi aşez picioarele goale
lângă tăcerea lui 

 


3 comentarii:

  1. :) S-au mai vazut incercari de tipul "- am să urc pe volumele groase -": http://xxlweblog.wordpress.com/2010/05/07/bonsai-si-orhidee/

    RăspundețiȘtergere
  2. :) sau sau
    cum poate urca un bonsai pe un "Autoportret într-o oglindă spartă", numai o orhidee poate şti.
    PS:
    îmi place să mă gândesc la volumele lui Paler ca la unele "sprintene" şi nu "groase", ţinând cont de naturaleţea fermecătoare cu care s-au mişcat de-a lungul timpului, în literatura confesivă.

    RăspundețiȘtergere