duminică, 27 mai 2012

Stau de 7


           Nu fac trei paşi înapoi, dacă văd o pisică neagră, pentru că am dansat un blues odată, cu pisica lui Boris Vian şi altădată am dat nas în zâmbetul pisicii de Cheshire.
          Dacă mă mănâncă nasul, mi se pare firesc să cred că i-o fi şi lui foame.
          Însă nu ştiu de unde şi până cât, dintotdeauna am crezut că 7 e  numărul meu magic. L-am testat şi eu cum m-am priceput. Mi-l alegeam mereu la flori, filme, fete sau băieţi, dar niciodată nu te-am nimerit pe tine, dragul meu. L-am scris pe o frunză ruginită de viţă  pe care am intitulat-o joben şi apoi am scuturat-o, să văd cum zboară porumbeii. Nici măcar rândunele! L-am făcut cu mâinile mele, noaptea, pe perete, la lumina veiozei. L-am întrebat ce mai face în general şi dacă nu vrea în particular, să-mi arate şi mie o prestidigitaţie la 7 degete.  Am vrut să-i scriu o sextină şi s-o implic într-un al şaptelea vers divers. Degeaba... Dar ştii, eu tot cred că o să-mi aduci şapte flori în ş(o)apte nori tocmai de peste şapte mări şi şapte ţări, că, dacă n-ai fi, nu ţi-aş povesti.
Într-un ex-nemaipomenit fel, pentru că-l pomenesc eu acum, iată că mi se-ntâmplă să locuiesc pe o stradă cu numărul 7,  într-un bloc 7x2, apartamentul 27.  Tu pe unde mai eşti?



2 comentarii:

  1. eu fac 3 pasi, ma inchin cu limba si scuip de 3 ori in spate cand dau de pisici negre pe traseu. iar 7 are o semnificatie aparte in cultura umana. la buna vedere, zvarluga bla-bla-bla

    RăspundețiȘtergere