Sign in as invisible to everyone

Plăcut şi răcoare în dimineaţa asta - am simţit nevoia în plin trotuar, să-mi pipăi blugii şi tricoul, pentru că aveam senzaţia că plecasem doar în Cool Water de la Davidoff. Un tip pe care nu-l observasem, a răsărit brusc lângă mine şi mi-a făcut cu mâna, arătând spre el, eu i-am făcut semn că e ceva în aer, n-are nicio legătură cu el.

Comunicare nonverbală: a gesticula

Ieri m-am lovit de toate obiectele care mi-au stat în preajmă. Mi-am sucit o gleznă, încercând să ocolesc o idee, m-am pocnit într-un cot, încercând să înfăşor nişte chestii organizatorice. Mi-am scos ochelarii de nu m-am mai văzut. Până când mi-am dat seama că mă tot împiedic în nişte gânduri. Şi le-am dat dracului pe toate.

Un prieten m-a sfătuit să intru pe un site de căutat colegi de apartament. Am încercat câteva nume rezonabile de useri. Erau déjà luate, aşa că am luat-o fix pe Midori tocmai din Pădurea norvegiană, unde se dădea cu Watanabe, într-un scrânciob sau cum i-o zice în japoneză. A fost un show nemaipomenit. Mi s-a făcut cea mai spumoasă propunere şi, probabil că aş fi fâsâit ca o şampanie trezită, dacă n-aş fi sâsâit a Kaa adormit în Cartea junglei… Mi-am şters contul şi amin.

Am observat că nimeni nu vrea pe 2 luni, toţi vor pe termen lung. Ca-n căsnicie. O tâmpenie! Cum mai faci proba? Probele alea de iniţiere din basme erau esenţiale. Pentru venirea, revenirea, devenirea protagonistului. Îţi moare bildungsromanul chiar la intrarea în incipit? Păi, rămâi doar într-un prăpădit de prefix...

[Ştiţi, vreau să probez şi eu puţin, viaţa asta. Vreau să văd cum îmi vine din creştet până-n stomac. Văd că mi se mulează pe sâni, dar parcă nu-i deloc lapte şi miere. Ah, uite că-mi astupă ochii şi am crampe. Nu-mi place. Vreau alta. Cum adică nu se mai poate?!]

Iar l-am visat pe bărbatul din visele mele mai vechi.

Apare într-o cămaşă, dispare când mă trezesc. Dacă-l prind, să mor dacă-i mai dau drumul. Îl ţin şi-l aprind din butoni, să văd eu ce poate să-mi facă.

Aş vrea şi eu, ca măcar o dată în viaţa asta, să-mi fie simplu şi frumos. Să-mi vină firesc.

Cum îţi vine să ieşi aşa cum eşti în casă, în chiloţi, maieu şi cu fularul din graba cuierului, în prima ninsoare şi vecina de la parter care găteşte cu uşa deschisă şi pe care-ţi vine s-o strângi blând cu fularul de mâini, când pute a prăjeală în tot blocul, te întreabă speriată: unde arde? Cum îţi curge pe tine, zeama din piersici, de oriunde le-ai apuca şi bărbia ta nu te lasă să le mai laşi. Cum îţi vine să ameţeşti când te îndrăgosteşti şi calci în căni de ce-ai? cu scorţişoară! sau cu ghimbir! Mulţumesc.

Când eram mică, obişnuiam să întreb: ce mai şaci tu? şi să mă aşez oftând cu năduf şi cearcăne ca un om aproape mare care a ostenit de când a început să crească.

Aşa că mă scuzaţi. Mă duc să mă aşez în balansoarul ăla pe care încă n-am reuşit să-l am. Vreau să mă legene încetunel o vreme, două…

[messin' round with the blues – o minune: 

Marianne Faithfull,Trouble in Mind

]