Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 11 aprilie 2012

Nişte bucurii

În ultima vreme nu prea mi-a mai venit să citesc, dar ieri mi-am luat de la bibliotecă:
Armele secrete, Cortázar
Aventuri solitare, Paler
Cartea de nisip, Borges
Profesorul Bumb şi macii suedezi, Cupşa
Mă bucur de ele, de pe acum, ca de cozonacul cu lapte din vârful patului, la căldurică.


Vasul plin de lala-lele. Cântec din bulbi, linie melodică în tonuri de roşu.


Mi-am cumpărat o rochie. Pur şi simplu. Vrei să rămâi cu mine?, am întrebat-o în şoaptă, lângă mânecuţă. Învelindu-mi sufletul, a tremurat imperceptibil cel mai frumos răspuns.
Şi în rochii mai cred. Dacă n-am zis-o, o zic acum. Şi am mai probat nişte pantofi cu baretă, uşori-uşori, de zburat.
Fără să-mi fi propus, cred că voi avea pantofi noi şi rochie nouă. Voi ţine mâinile aproape cuminţi pe genunchi, mirându-mă de toate astea cum se miră copiii de câte şi mai câte li se întâmplă oamenilor mari.

M-am trezit la 4.00. De parcă mi-ar fi spus cineva pe nume.
L-am visat pe bunicu-meu. Mă luase pe balcon şi mă îmbia să iau pere şi boabe de struguri dintr-un coş, până vine bunică-ta, mi-a zis el. În vis părea că se scurtează într-un imediat, unul dintre cele mai lungi cuvinte, niciodată

Anul trecut am avut o perioadă în care mă trezeam la 3 noaptea. Şi ce să facem noi două acu?, îmi spuneam. Ascultăm Madrugada (duuaamne, ce voce avea tipul care cânta doar pentru mine, la ora aia), citim, scriem, dintr-astea.
Noaptea e un sfeşnic bun. Deschideam fereastra şi respiram odată cu întunericul. Îmi luam obrajii în mâini şi-i treceam pervazul. În podurile palmelor urcau licurici gânduri-gânduri.

Madrugada, Shine




Nu pot să mai adorm acum. Un bărbat a început să-mi spună o poveste:
Nu se va şti niciodată cum trebuie povestite toate astea, la persoana întâi sau la a doua, folosind a treia plural sau născocind la nesfârşit forme care nu-s bune de nimic. De s-ar putea spune: eu văzură înălţându-se luna sau: pe noi mă doare fundul ochilor, şi mai cu seamă: tu femeia blondă erau norii ce aleargă mai departe prin dreptul chipurilor mele tale sale noastre voastre lor. Ce naiba!
(Funigei, Cortázar)

3 comentarii: