Vă povesteam despre puiul meu de brad din ghiveci pe care mi l-am luat de Crăciunul trecut. S-a primenit tot. E de un verde pufos, încât nu mă pot abţine de fiecare dată când ies în balcon, să-mi pun obrazul pe crengile lui. E ca un bărbos cu barbă moale. Îmi vine să înfloresc puţin de dragul lui.
Din păcate, împăcată îmi dau seama că n-am simţit absolut deloc, încărcătura/semnificaţia religioasă a acestor zile. Au trecut pe lângă mine. Şi eu pe lângă ele. Linii paralele. Poate o să reuşim să ne intersectăm la anul.
Aşa mi se întâmplă uneori, şi cu oamenii. Aproape că ne lovim în umeri când trecem unul pe lângă celălalt, dar nu reuşim să ne întâlnim.
Dar surâsul meu încă mai crede că va ajunge în lumea braţelor tale. Vreau să-ţi zâmbesc acolo sus, pe piept. Şi să te ţin de mână, cu tot sufletul meu între linii: a destinului, a inimii şi a capului.
Travka, Indiferent
marți, 17 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O brad pufos, o brad pufooos! :)
RăspundețiȘtergereIată vin roşu (colindătorii)! :)
RăspundețiȘtergere