Raconte-moi une histoire

Să ştii că există o deosebire între poveste şi povestire.
Dacă povestea purcede şi se petrece în irealitatea imediat născocită, povestirea are un sâmbure de strugure via realitate.

O să-ţi povestesc despre o fată care într-o bună la gust zi de primăvară pe mâine şi-a făcut bagajul şi a plecat în alt oraş. Cum fiecare dintre noi are cel puţin o oaie fantastică de aflat,



ea a pornit-o în căutarea unui ciocănel pentru xilofonul dinăuntrul ei. De ceva timp nu mai putea să vibreze. Unde muzică nu e, e senzaţia unei acustici neîmplinite.

Întâmplările prin care a trecut sunt unele pomenite, pentru că le pomenesc eu, acum.
S-a mutat cu nişte colegi de apartament foarte drăguţi - oameni care-ţi îmbracă gândurile plăcut, fără să-ţi boţească presimţirea unei sincere prietenii.

Absolut la nimereală şi-a ales din prima, o cană pe care scria: Om de afaceri - cel care aduce cei mai mulţi bani în casă şi a pufnit cu ceaiul în gură - îşi căuta job. Ceaiul se numea Hapciu şi era împotriva strănutului, nu a pufnitului.

Pe un perete din bucătărie, altcineva scrisese: Când eram mică, eram aşa de cuminte, că mama credea că-s bolnavă.

În povestirea noastră mai apar câţiva biscuiţi din ovăz cu fructe din magiun, de la Franzeluţa. Şi dispar cu lapte.

Fumate: Mon cher, Magritte, acestea sunt nişte pipe:



Acesta este un balansoiree: aduce seara până-n miezul nopţii unde o şi lasă. Na-ni, na-ni, unde ni poate fi orice pofteşti, na!



Pe undeva, prin preajma protagonistei, într-un metrou spre Pipera, de 07.15 când cuvintele i se mijeau în spatele gândurilor cucăite de atâta dimineaţă, două fătuci gureşe:
- Auzi, fată, am văzut nişte balerini pizdoşi, da' n-am mai avut bani...
- Auzi, faată, da' tu ştii ce-i aia concupiscienţă?
- Bagă şi tu pe iPhone!

Şi-ar mai fi prima noapte în care fata despre care vă zic, s-a trezit la ora 4.00, de frig şi s-a năpustit în camera din faţă, să împrumute vreo plapumă, ştiind că ocupantul era plecat. A găsit
doar:


hăt:

cu care s-a învelit.

Nu vă mai zic decât că oraşul din această povestire se numeşte Bucureşti, iar pe fată am întâlnit-o chiar zilele astea.