Mic tratat încăpător despre sărut

În varietatea lui, sărutul este un măscărici cu multe miezuri şi faţete, ca un craniu de cuarţ, lucios şi frisonant. Există, de pildă, sărutul metalic, care creează un contact frisonant ca un şoc electric. Dar există şi sărutul moale, unsuros, care azvârle întreg corpul, într-un hău fără nume. Există sărutul tăcut, care munceşte autist la atingerea dintre două corpuri, înconjurându-le cu o imaginară centură de castitate. Şi există, fireşte sărutul cu clopoţei, care face să cânte buzele, să susure gura, să ţiuie dinţii, din pricina unei zbenguieli lascive care nu poate fi ţinută în frâu. Există, apoi, sărutul îmbrăcat, ceremonios, dar totuşi plin de freamăt, înspăimântat de propria-i pasiune camuflată ca sticla pisată în piele. Şi există sărutul dezbrăcat, sălbatic, având firişoare de sânge vânzolite şi răscolite în musculatura gurii, cu o frenezie explozivă aruncându-se în gol de la etajul zece.
Există, cum altfel, sărutul aristocratic, cu mănuşi şi dantelă, cu crinolină şi rever, şi inversul său, sărutul plebeu, de lumpen nerăbdător, grăbit, transpirat. Există sărutul multicolor, floral, dezmăţat; şi sărutul decolorat, de fluture scămos, fără desene pe aripi. Există sărutul aerian cu efecte diafane de seră; şi alte trei săruturi în mod previzibil următoare: pământesc – cam pieziş şi sprinţar; de foc – prea intens, prea uscat; apos – de moluscă vicioasă şi geloasă. Există şi sărutul invizibil – acesta se lipeşte de piele cu aer de cerşetor lepros. Există sărutul delicat – pe care nu-l uiţi niciodată, fiindcă te arde din tălpi până în creier. Există, însă, şi sărutul bolnav, dezastruos, deşirat, dezosat, de omfalos descentrat. Există sărutul vetust cu gust de sacâz, igrasie şi mobilă mâncată de carii; şi există sărutul prea tânăr, bastard şi ratat. Există sărutul franţuzesc, dar şi cel rusesc; primul este lipicios, al doilea este impetuos; în şir indian vine sărutul englezesc, chinezesc, american şi sudamerican şi aş putea-o ţine aşa până epuizez toate limbile şi popoarele. Există sărutul foşnitor de hârtie, plin de semne, de aşteptări, de dileme; şi sărutul de iarbă, plin de vietăţi colcăitoare; există sărutul de plastic, adică indiferent, şi cel de argilă şi lut – sărutul îmbălsămat, conservat în rama memoriei. Există sărutul lui Hristos şi sărutul lui Iuda, sărutul sfânt şi cel păcătos, şi fel de fel de alte săruturi prezente în dicţionare, pergamente, tapiserii. Există de toate pentru toţi. Sărutul este întotdeauna un alt popor şi un nou popor. Ceva se naşte o singură dată prin el. Şi moare tot prin el, dar în aceeaşi clipă cu naşterea. Sărutul este o lume nouă, întotdeauna regenerată de chiar ivirea şi pieirea ei printre noi.


Fişa clinică 27 din Cavitatea, Maxim Crocer


PS:
Şi acu mă scuzaţi, merg să mă sărut cu piesa asta:
Ada Milea, Melodia lui Eden, Bărbatul Invizibil Dorit de Toate Femeile Marilor Metropole


(Pentru că părul meu e mai decolorat de soare, presimt că o să zic şi aşa:

Mai lasă-mă, Nicu Alifantis)