Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

joi, 29 martie 2012

Muguri de fluier

A fost o vreme în care credeam că aş putea fi copacul cuiva.
Să-i prind rădăcini în tâmple, să-i cresc în piept, să-l îmbrăţişez cu mireasmă.
Nici nu mai ştiu când am devenit pasăre. (oare când s-au întors nepăsările migratoare?)

Şi nici când am auzit prima tăcere.
Tăceri în care mă afund ca într-un cuib vătuit, ascultându-mi trupul ca pe un cântec de leagăn al minţii
Tăceri din vene când sângele cuvintelor nespuse face graffiti pe încheieturile mâinilor şi pe gât
Tăceri perfide care mi se agaţă cu gânduri ca mătasea-broaştei vrând să mă înece în Marea întrebărilor
Tăceri din cafea pe care mi le poţi ghici în ceştile întoarse ale sânilor
Tăceri pecetluite cu fruntea mea pe buzele tale
Tăceri-medicament pe care-mi vine să le siluiesc aşa cum siluieşti un copil care nu vrea să deschidă gura în faţa linguriţei cu siropul de la oamenii mari
Tăceri pe care le înghit în lăsatul secului
Tăceri înalte de cerc urcat în podul palmei pe care le încerc cu bolta obrajilor
Tăceri noctambulatorii şi degrabă răsfirate de-a fir a pernă
((((((
))))))


Eu nu pot să fluier cu degetele în gură, ca să mă auzi tu.

3 comentarii: