duminică, 11 martie 2012

Amprenta unei tăceri

[Tu ce mai faci?


St. Vincent, These Days




Eu m-am tuns. Imaginează-ţi o tipă ciufulită. Ok. Eu sunt şi mai ciufulită.
O fustă veche mi-a rămas mare, dar am căpătat o pereche nouă de blugi skinny.
Ce se mai poartă? Păi, sentimentele.
În păr, neastâmpăr.
Sub eşarfă, o tandreţe pastelată, între ureche şi umăr.
Într-o broşă, o uşoară tristeţe rotunjită în onixul amintirii unor îngeri naivi cu nume de sfinţi: bunici.
Indiferentă faţă de vreme: o probabilă dragoste neaşteptată, în buzunarul cămăşii din dreptul pieptului.
Bucuria zveltă din balerinii albi – cât mă duc picioarele, pot să.
Sentimente-le purtăm noi, ele ne poartă pe noi. Le luăm de pe tâmple, ca să le probăm în gând. Uneori ne mai cuprind cele vechi, alteori ne primeneşte sinceritatea acestei uimiri: n-am mai simţit nicicând aşa.


Little darling, it’s been a long cold lonely winter…
The Beatles, Here Comes the Sun



Aşa şi cu ghioceii...





Un fel de entuziasm tâmpiţel, de fiecare dată când merg cu trenul. De parcă aş ajunge mai aproape de mine. De parcă aş ajunge mai aproape de tine.
Săptămâna trecută am cunoscut în tren, un topograf. Mi-a povestit despre măsurători şi geodezie, i-am povestit despre perfectul simplu, topos şi un top personal copilăresc: orez cu lapte.
Săptămâna dinaintea celei trecute am cunoscut o tipă care lucra la o bancă, divorţată după 10 ani, fără copil, dar cu pisică, nemaivrând să audă în veci de căsnicie, căreia i-a luat foc geaca de la o lumânare, pe când se afla în faţa Domului din Milano şi a păstrat-o arsă, ca să-şi amintească.
Cică, aş fi un caz fericit. Nu mă leagă nimic de nimeni. Nu am ce să iau cu mine sau după mine, în afară de mine. Aş putea să plec în India. De ce zic India, pentru că în jocul ăla, Animale din continente, gavialul acolo era.


Am visat că aveai în loc de inimă, gaura unei chei. Te-am încuiat înăuntrul unui zâmbet cu ochii larg deschişi.]



dacă mi-aş pune gura pe gura ta, ar fi ca şi cum ne-am scrie pe limba noastră

2 comentarii: