Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 2 noiembrie 2011

cine m-a




Mă gândeam de cât timp n-am mai fost eu la cinema. De foarte mult. Nici nu mai ştiu ce-am văzut ultima dată. Să fi fost Lord of the Rings – Return of the King? Sau poate 300.

Îmi amintesc însă când am văzut Antz. Cum în spatele meu, un băieţel l-a întrebat pe tatăl său: tati, dar furnicile din farfuriuţa cu miere de ce n-au zis nimic când le-ai băgat tu în chiuvetă?

Silent Hill cu dragul de Boromir, dar nicidecum în formă de cozonac sau ursit în urzeala cu tronc.

Monsters, Inc. – adorabil! Nu ştiu cum li s-o fi părut celor doi puşti care sigur chiuliseră de la şcoală şi se pupau monstruos de zgomotos, lângă mine.

Legends of the Fall, am ajuns tocmai când se stinsese lumina în sală şi prin bezna aia, am dat să mă aşez la un tip în braţe. Eu mi-am cerut scuze, el m-a rugat să rămân acolo tot filmul, dacă mi se pare că se vede mai bine.

From Hell. La un moment dat când s-a întrerupt filmul şi s-a aprins brusc lumina în sală, toţi aveam nişte feţe transfigurate sau figurate în transă.

Unde s-au dus, unde-au apus... Răsăritul din faţa monitorului personal.


Odată am primit în dar, un Cinéma. Cum m-o fi văzut?



Tiger Lillies, Souvenirs



PS sau cum ar fi în programul viitor:
îmi doresc să văd Extremely Loud and Incredibly Close, după romanul lui Foer;
vaaai, soundtrackul trailerului - U2, Where the Streets Have No Name

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu