metalingvistice, metafizice, metamirifice

„Sărutul nostru era un lung schimb de cuvinte. Când voiam să ne spunem ceva unul altuia, nu vorbeam – ne sărutam. Gurile noastre împreunate eliberau cantităţi impresionante de cuvinte ce se amestecau într-un bol aliterar perfect sferic, un fel de bol alimentar alcătuit numai din cuvinte. Ne hrăneam din el în tăcere. Eu îţi digeram cuvintele cu două înţelesuri, consoană cu vocală, tu îmi descompuneai frazele, în săruturi principale şi secundare. Ne sărutam în replici mai lungi sau mai scurte, respectând întru totul, tehnicile sărutului absurd.
Cuvintele rămâneau în noi. Doar în noi. Nu exista o cât de mică posibilitate ca ele să vadă lumina soarelui sau a întunericului, ori să prindă aer şi să se oxideze, să ni se oxideze conjuncţiile în care noi ne puneam atâtea speranţe. Uneori mai simţeam sub limbă câte un cuvânt tăios, dar nu ne supăram – i se putea întâmpla oricui. Şi, oricum, sângele nostru avea o sintaxă minunată şi un gust cât se poate de plăcut. În plus, săruturile noastre erau atât de sincere, că ele vorbeau aproape de la sine: vorbeau despre noi, despre cât de bine comunicam în timp ce ne sărutam, ar fi fost şi păcat să aruncăm cuvintele în aer, în acest aer din ce în ce mai poluat de atâtea foneme inoportune.
Una peste alta, gurile noastre aveau dimensiuni ideale pentru a putea transmite prin sărut, tot ce aveam să ne spunem.”
(Fiecare sărut pe limba lui piere)


„Să înţelegi tot nefirescul din lume ca pe ceva cât se poate de firesc.

Mi-e foarte dor de tine, deşi simt, nu ştiu cum, că nu întotdeauna, depărtarea apropie oamenii.

Deocamdată, suntem doar cuvânt, dar vom mai fi şi strigăt, vom mai fi şi tăcere, nu doar voci îndepărtate, va mai fi şi pieptul meu aspru, luptând împotriva sânilor tăi, vor mai fi şi gleznele tale înfăşurate în jurul gâtului meu.”
(Amintiri imaginare)
Iulian Tănase, Iubitafizica


Madrugada, Nightly Disease I