Tăcerile din piept, Alexandru Andrieş
Aş vrea să fiu aşa uşor
Să poţi să mă respiri fără să ştii,
Să nu mai ies din trupul tău
Decît atunci cînd trupul tău nu va mai fi.
Îmi spui că se întîmplă des,
Iar eu te cred - nimic nu e perfect -
Şi-atunci vorbesc prea mult
S-ascund aşa tăcerile din piept...
Tu vrei să joci fără să rişti
Şi să cîştigi război după război,
Nu-ţi pasă cîţi soldaţi omori,
Nu-ţi pasă că soldaţii sîntem noi...
Tu rîzi cu rîsul tău frontal
Şi-aş renunţa dacă aş fi deştept:
Am răni mai reci decît zăpada,
Mai reci decît tăcerile din piept.
N-am stat şi nu m-am tîrguit,
Ba chiar am oferit mereu mai mult,
Deşi chiar tu m-ai prevenit,
Am refuzat, refuz şi-acum s-ascult.
Şi-apoi, să ştii, e-aşa plăcut
Şi merită oricît să stau s-aştept
În miezul zilei să-ţi aşezi
Tu fruntea pe tăcerile din piept...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ma predau de bunavoie. Condamna-ma! :)
RăspundețiȘtergerede bunăvoie şi silit de vreo chitară.
RăspundețiȘtergereVezi că nu prea ştii la ce intri. Te-aş putea condamna la ukulele. Şi-atunci să te ţii, dacă mai poţi, la Unora le place jazzul.
Nu prea stiu cum e cu uku, dar cu lelele as incerca :)) Chiar mi se facuse dor de Tony, Jack si Marilyn.
RăspundețiȘtergerePoate vei afla cum e cu uku
RăspundețiȘtergereatunci când vei fi în dorul lelelor.
Zic şi eu.