Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 21 august 2011

Life in Slow Motion

Privind videoclipul piesei ăsteia superbe a celor de la Circadian Eyes, mă gândesc la cuvinte ca balonzaid şi pardesiu. Chiar acum mi-am deschis şifonierul şi mi-am verificat pardesiul meu, negru reiat. L-am luat pe mine, peste rochia de casă, mi-am încheiat nasturii şi mi-am petrecut cordonul care nu pleacă fără mine. Am ieşit puţin în balcon. În noaptea răcoroasă, eu şi greierii. Dacă greierii ar purta balonzaid, cred că i-ar stânjeni la cântat.

Ce bine ar fi să-ţi poţi verifica sentimentele ca pe nişte cuvinte pe care le-ai tăcut.
Să le scoţi dintr-o cămăruţă, să le scuturi de praf, să le iei pe tine, să te probezi în ele, să vezi cum îţi mai vin.


- Ce faci?, m-a întrebat M., la telefon.
Când mă sună, ea mai şi fumează. Nu se poate lăsa. Şi eu mă gândesc la ce strategii să-i propun, că mi se pare mult un pachet pe zi şi cum să i le strecor, fără să-şi dea seama. Simt fumul ăla din ţigarea ei pe care uneori o mai lasă aprinsă în scrumieră şi eu urmăresc fumul şi de fiecare dată îmi vine să-i fotografiez lentoarea, dar trebuie să-mi iau aparat.
- Sunt în perioada aia sedofarma: post-rock, ambient, shoegaze, îi răspund.
- Bine, îmi zice. Te mai sun eu. Dar mai bine sună-mă tu, n-aş vrea să te deranjez.
Îmi place cum devine şi mai importantă muzica pe care eu o ascult.

Vreau să văd două filme pe care le şi am. Biutiful şi desenele animate Corpse Bride.

Recitesc Murakami. Sunt iar În căutarea oii fantastice.
Încă nu-mi dau seama dacă un asemenea stil de viaţă chiar mi se potriveşte. Nu ştiu dacă nestatornicia e o trăsătură universală. Am citit undeva că, pentru o viaţă de aventurier, trebuie să ai un temperament fie religios, fie artistic, fie spiritual. Altfel nu poţi pribegi la nesfârşit. Şi, totuşi, nu cred că mă încadrez în niciuna dintre cele 3 categorii. (Mă rog, dacă e să aleg neapărat… ba nu, lasă.)


De fapt, tot ce voiam să spun este că mă bucur mult că vine toamna mea. Atât de mult, încât sunt încă în pardesiu şi mă gândesc de unde aş putea împrumuta nişte castane coapte, puţină ceaţă şi mult miros de crizanteme.

Circadian Eyes, Life in Slow Motion

7 comentarii:

  1. Biutiful e un film care doare tare. Mustrator si care m-a facut sa-mi fie rusine. O rusine nespecifica.

    RăspundețiȘtergere
  2. De unde se poate vedea ca zvarlugile poarta balonzaid, pe cand greierii nu si nu :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pin,
    când mă-ntorc aici, o să-ţi spun despre "Biutiful". După ce-l văd. Crezi că doare mai tare ca "The Hours"?

    xxl,
    de unde se pot auzi licuricii care nu se văd?

    RăspundețiȘtergere
  4. As zice ca The Hours are o doza de aerian care ne lasa sa ne detasam mai usor decat o face Biutiful. Pe care l-am crezut de-adevaratelea. Si a durut mai tare. Cumva The Hours e despre cei care ne imaginam ca suntem, Biutiful e despre cei care suntem.

    RăspundețiȘtergere
  5. Evident, numai din spatele Lunii :)

    RăspundețiȘtergere
  6. xxl,
    din spatele august al lunii pline

    (Pin,
    revin
    dulce de Cotnari)

    RăspundețiȘtergere
  7. Pin, mai am vreo 20 de minute din film, nevăzute. Le văd mâine. Nu mai îmi intră acum.

    Pe "Biutiful" îl las lângă bocceaua cu "The Hours" şi "A Single Man". Nu pot să-l bag acolo. Ştiu sigur că n-o să-l revăd şi nici nu prea am ce să zic despre el. Aşa cum ştiu că am vrut să scriu de multe ori, despre "The Hours" şi n-am reuşit s-o fac, văzându-l chiar de 2 ori unde mă şi opresc. Însă pe "A Single Man" cred că l-aş revedea pentru a treia oară.

    RăspundețiȘtergere