Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

sâmbătă, 20 august 2011

(alman)ahuri




Când eram eu prin clasa a opta, cred, maică-mea păstra într-un sertar de-al ei, lângă o fustă cadrilată, o geantă din catifea neagră cu mărgele cusute şi o sticluţă de parfum goală Mary Gilbert (pe care nu se vedea dacă Mary era îmbrăcată, doar numele ei), mai multe almanahuri cu actori.

Din ele am tăiat şi eu, cu sârguinţă, adică, pe alese, cum ar fi fost pe atunci: o Greta Garbo care aşa va rămâne forever: o, Greta Garbo! şi mi-am pus câteva poze, în oracolul meu, făcut dintr-un caiet studenţesc de matematică, îmbrăcat în nişte coperţi albastre cu etichetă dreptunghiulară, din care scosesem hârtiuţa pe care scria istorie şi pusesem una pe care scria oracol.

Îmi amintesc o poză cu Clark Gable când îşi apropie el mult mult faţa de Vivien Leigh, în Pe aripile vântului, parcă se şi-ntâmplă pe bune. Ei, eu decupasem poza asta şi mi-o lipisem în caietul meu, iar deasupra celor doi scrisesem cu o cariocă roşie, la întrebarea cu numărul 7:
Când v-aţi sărutat prima dată? V-a plăcut?
Acum cred că aş fi putut întreba şi Unde?, iar cei mai mulţi cred că ar răspunde în aer.

Dacă ar fi fost să răspund şi eu atunci, m-aş fi comportat ca o amatoare. N-aş fi scris nimic. M-aş fi gândit că poate întrebarea se referă la cei din poză.


PS:
Ce voiam să vă mai zic, e că există o trupă care se pretinde amatoare. Când o asculţi, tinzi să crezi cu totul altceva.
Amatorski, Come Home

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu