sâmbătă, 28 mai 2011

O să te fac să dansezi.



- Inima bărbatului e ca o pasăre în colivie.
Când dansezi, inima îţi cântă şi apoi se ridică la cer.

(dansul dervişilor rotitori - se învârtesc în jurul inimii)

- Mintea mi s-a golit de toate necazurile. Asta e rugăciunea?


Filmul se numeşte Monsieur Ibrahim et les Fleurs du Coran.

4 comentarii:

  1. mie mi-a placut calatoria celor doi de la sfârsit, când se vede cerul si pe un voiceover genial Ibrahim îi preda lui Momo cea mai scurta si mai misto lectie de geopolitica. batrânul zicea asa: ca sa descoperi daca o tara e bogata sau saraca, uita-te la cosurile de gunoi - daca exista cosuri dar nu e gunoi, înseamna ca e o tara bogata; daca exista gunoi pe lânga cosuri, nu e nici bogata nici saraca, e turistica; si daca exista gunoi dar nu sunt cosuri, atunci înseamna ca e o tara saraca.

    oricum, imaginativul regizor si fantasticii actori au reusit o treaba fantastica, sa transforme un roman superb (de eric-emmanuel schmitt, cred ca a aparut si în româna) într-un film exceptional, sau cel putin exceptional de sensibil.

    daca vrei, poti sa mai cauti o carte faina de schmitt, construita pe aceeasi tema si cu o doza similara de sensibilitate; se numeste Oscar si tanti roz.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daa, m-a marcat scena despre care scrii. Chiar mi-am zis atunci: uite, Zvârlugo, dacă aşa
    s-ar ţine lecţiile la ştiinţele politice care doar prin nomenclatură te-au făcut mereu să dai bir cu fugiţii, zău că ai veni şi tu să asculţi pe îndelete.

    Să ştii că mie mi-a plăcut cam tot ce i-a predat Ibrahim lui Momo şi mai ales felul carismatic în care a făcut-o: cu răbdare, afecţiune, blând, surâzând şi profund. Aş spune că Ibrahim i-a dat lui Momo, o lecţie de iubire. De credinţă în iubire.

    Fără a fi citit romanul, pot spune că pe mine m-a încântat filmul. Şi mai zic la fel ca tine: excepţional de sensibil.

    Merci pentru recomandare, o să caut să văd ce găsesc pe-aici. Mhmmm, Oscar şi tanti roz îmi sună ca un titlu de piesă de teatru, nu ştiu de ce.

    RăspundețiȘtergere
  3. este o banuiala justificata, Schmitt este la baza un excelent scriitor de piese de teatru, foarte jucat în Franta. Am vazut mai demult o punere în scena a piesei 'Le visiteur' si mi-a placut mult. Totusi, 'Oscar si tanti roz' si 'Evanghelia dupa Pilat' ramân favoritele mele în ceea ce priveste proza.
    Uite, cadou: http://www.humanitas.ro/files/media/evanghelia-dupa-pilat.pdf
    Lecura placuta, în trecere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Merci pentru cadeau.
    O să mă aşez când va fi bine. Până atunci, din trecere, îmi plac tare mult, astea:
    "Mi-am petrecut copilăria în visare."

    "- Măcar ai învăţat ceva astăzi.
    I-am zâmbit, dar nu am înţeles imediat ce anume învăţasem.
    Acum ştiu: tocmai ieşisem din copilărie. Descâlcind firele viselor şi ale realităţii, descopeream că de o parte se afla visul, care mă făcea să zbor mai iute ca o pasăre de pradă, iar de cealaltă parte, lumea adevărată, aspră ca piatra de care era să mă strivesc."

    "Mama încerca să-mi explice că există o lege nescrisă care te obligă să nu vorbeşti despre ce simţi.
    - Dar mamă, nu trebuie să lăsăm să treacă timpul fără să le spunem că îi iubim: vor muri cu toţii, nu-i aşa?
    - Dragul meu Ieşua, nu trebuie să iubeşti prea tare. Altfel vei suferi prea mult.
    - Dar eu nu sufăr. Eu sunt furios.
    Căci fiecare zi aducea noi pricini de furie. Mânia mea primea nume de femeie, Iudita, Raşela..."

    Cred că ţi-ar plăcea romanul "Istoria calviţiei mele", Arnon Grunberg. (Mie, da, mult.) Fie şi pentru pasajul ăsta, care nu-i deloc o tichie de mărgăritar, ci un mod de a-ţi purta părul aşa cum simţi tu că-ţi vine cel mai bine.
    "- Marek, ai grijă să nu mori nefolosit.
    - Ce vrei să spui cu asta, mamă?
    - Oamenii, a spus ea, trebuie să fie folosiţi, altfel au trăit degeaba. Nu trebuie să rămână goi, înţelegi?"

    RăspundețiȘtergere