sâmbătă, 5 martie 2011

De ce iubim bărbaţii



Pentru că ne fixează ca nişte maniaci atunci când mergem pe stradă drepte, cu capul sus şi umerii traşi înapoi.
Pentru că nu fac treburile mărunte şi sâcâitoare din casă, dar există o dimineaţă pe an în care ne pregătesc omletă şi cafea la micul dejun.
Pentru că navighează pe site-uri porno. Pentru că se masturbează cu sau fără webcam.
Pentru că dorm vara dezbrăcaţi, că e prea cald. Pentru că intră în noi când dormim, că e prea umed.
Pentru că au un fel de a ignora problemele care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de a gândi care te scoate din minţi. Pentru că de fiecare dată îşi pun în minte să nu-şi pună mintea cu tine.
Pentru că-ţi spun te iubesc şi îşi amintesc numele tău, exact în momentul în care ai vrea să te sinucizi.
Pentru că îi termină o pereche de craci lungi în ciorapi plasă şi sânii cu gurguie care se ridică prin bluză când ne e frig. Pentru că, totuşi, nu se termină chiar atât de repede.
Pentru că îşi lasă barbă, uneori de lene, admirându-se apoi pe termen lung, în ipostaza savage.
Pentru că Bukowski şi Miller au fost bărbaţi.
Pentru că ne termină Cohen.
Pentru că nu-şi mai aduc aminte când ne-am născut.
Pentru că ar face orice, ca să nu meargă la dentist şi atunci îţi dai seama deodată, că bărbaţii sunt oameni, oameni ca şi noi.
Pentru că nu iau niciodată viaţa în serios.
Pentru că pleacă în ultimul minut după ce au mai câştigat unul de somn.
Pentru că se gândesc cum să i-o tragă femeii drăguţe pe care o văd în troleibuz/metrou/tren.
Pentru că le spun pe nume băuturilor: Jack, Jim, Johnnie.
Pentru că promit după fiecare mahmureală că nu mai beau, dar când îşi revin sunt deja amnezici.
Pentru că sunt poeţi.
Pentru că nu plâng niciodată la filme.
Pentru că au orgasm. Pentru că sunt siguri că şi noi avem.
Pentru că momentul cel mai frumos al nopţii este acela în care se adună la o cinzeacă şi reiterează cât de inteligenţi, puternici şi misogini sunt ei.
Pentru că suntem mândre de ei.
Pentru că sunt ca o sobă în nopţile de iarnă.
Pentru că ne ţin în braţe şi ne scot părul peste gulerul de la palton.
Pentru că ne transpiră palmele când ne şoptesc la ureche.
Pentru că nu ne mai săturăm să facem dragoste cu ei.
Pentru că sunt bărbaţi şi nu femei, nici altceva.
Pentru că au ieşit din noi şi pentru că îşi petrec restul vieţii, încercând să intre în noi.


~darul meu este o piesă a Ninei Simone,
My Baby Just Cares for Me~

15 comentarii:

  1. G.,bine te-am gasit!savuros textul:))))
    haide,ma,cum de n-ai scris-o si pe-aia cu porcii de noi?:PP
    iti doresc o primavara superba ca tine!
    cu mult drag
    V.
    pentru tine o piesa de exceptie
    Sting cu Every little thing she does is magic

    RăspundețiȘtergere
  2. Rareş, fireşte.

    V., bine ai re.
    Păi, pe-aia cu porcii n-am zis-o eu. :)
    Mulţam de piesă, o dansez acu şi de urare. Toate cele bune şi ţie.
    Îmi place mult Sting. Cu sau fără Poliţie. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. pfuai, zvârlugo, ce-i cu monştrii de mai sus? sigur nu se cheamă "de ce urâm tramvaiu"?

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-a placut mult ultimul punct. i-a placut mult pana si barbatului din preajma-mi. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Scrii curajos. Si savuros :) Cu atitudine! Imi place.

    RăspundețiȘtergere
  6. ora, monştrii din lochnescafe :))
    se poate chema
    un tramvai numit dorinţă
    ultimul tramvai la ceas târziu în noapte
    vai vai vai
    ...

    Greiere, mă bucur că v-a plăcut.

    thelastoftheidealists, merci.
    (era să scriu thesoftidealist :))

    RăspundețiȘtergere
  7. lochnescafeul îmi place teribil, ce-i drept :)

    RăspundețiȘtergere
  8. (şi mie)
    în lochnescafe
    cafeaua
    se adânceşte
    în aromate tălmăciri rotunde
    şi
    misterioasssst nescapă

    RăspundețiȘtergere
  9. slabut. e scris parca de o scolarita nesatisfacuta sexual.si nici macar nu e scris de tine, ai plagiat, am mai vazut pe alte siteuri straine, sau cu bancuri, chestii care sunt enumerate de tine. de ex. aia cu bauturile. dar, iti doresc toate bune.

    RăspundețiȘtergere
  10. Textul e scris în totalitate de mine, mai demult (între timp, m-am mai jucat pe el).
    L-am scris după ce am citit De ce iubim femeile, textul lui Cărtărescu. Mi-a plăcut, m-a amuzat, inspirat şi am simţit nevoia unei replici. Prima dată l-am postat cu câţiva ani buni în urmă, când eram pe yahoo 360. Tot pe atunci, l-am găsit şi pe blogul altcuiva, îl luase un tip, bine mersi, fără să mai spună de unde, asta că ai zis de plagiat… Aşa că fii atent când acuzi de plagiat. Astea-s textele mele, de pe blogul meu şi obişnuiesc să menţionez când iau ceva cu împrumut.

    Nu-mi mai rămâne decât să te felicit că ai avut posibilitatea să satisfaci sexual şcolăriţe.

    Apropo de Mad Mike, prefer Mad Max. Sau Mad Hatter. Pe bune.

    RăspundețiȘtergere
  11. e misto, uite asa mai intelegem si noi cum functioneaza mintea unei femei, desi sunt convins ca e si multa ironie printre randurile tale.

    RăspundețiȘtergere
  12. Albert, să fii convins că e şi multă iubire printre rânduri.

    RăspundețiȘtergere
  13. :) Sunt cateva "pentru ca" foarte inspirate si mai sunt cateva "pentru ca" in care nu ma regasesc. Si citind comentariile de la articolul tau pot sa adaug, in cazul in care MM e barbat, ca: "pentru ca sunt prosti, imbecili si tampiti".

    Probabil ca o mare parte nu inteleg ca nu inteleg (sau se prefac pentru a nu ajunge sa creda despre ei ceea ce sunt - limitati -), asa ca inteleg ei ce cred ei ca au inteles.

    RăspundețiȘtergere