Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 16 februarie 2011

Acest eu




N-am mai băut bere de ceva timp. Prefer vinul pentru poezia lui. Însă am poftit la ea. Aş fi fumat o ţigară, pentru înfăşurarea lentă a fumului, dar nu fumez. Într-o fotografie mai veche, ţin o ţigară ca pe un pix. Scriu cercuri acum.

Am început să citesc un jurnal. Este genul de scriitură care mă prinde repede. Să fie de vină acest eu? Dorinţa mea de a da perdeaua uşor, într-o parte şi de a-l privi în voie pe celălalt, până înăuntrul său? Tentaţia este irezistibilă.

S-au strâns câteva cărţi. Mă privesc în tăcere, adunate laolaltă, presimţindu-mi mâinile care vor alege capricioase. Una singură. După stare. Mângâind cu toată suprafaţa degetelor, aşteptarea celor rămase.

Nu-mi place să citesc de pe calculator. Vreau să simt paginile. De parcă textura hârtiei ar fi caldă. Ca aburul din gură pe geamul îngheţat care naşte
dese(m)ne vii.


Azi a fost frig şi a plouat toată ziua. Ca şi cum ar fi intrat toamna doar în ciorapi din mătase şi rochie din catifea, peste un martie aproape dezbrăcat.
N-avea cum s-o refuze, chiar dacă era rece. O femeie cu miros de crizanteme şi părul desfăcut umed în pragul anotimpului.


Mă întorc la citit. Deja picotesc. Nu pot să beau mai mult de o cutie de bere, deşi mă osteneşte plăcut. Şi după o cutie, mă duc de 2 ori, spre baie. Îi invidiez pe bărbaţi. Pentru că rămân locului, după mai multe beri. Şi pentru altele, fireşte, dar chiar nu mai am chef să le scriu. Pot trăi bine mersi. Cu genul ăsta de invidie.

Naivitate: mulţi ani din copilărie, am crezut că stafidele sunt fructe exotice.
Pitorescul sufletesc are savoarea fructului oprit. Mărul e al meu.

Te sărut după ce mă spăl pe dinţi. Cred că miros a hamei. Sau poate a malţ. Dar cel mai bine îţi sărut visul. Are mirosul tău.


28 martie 2010

PS:
mi-am pus o garoafă verde intens la re vers: Green Carnation, Alone



2 comentarii: