luni, 3 ianuarie 2011

Preumblări prea gustate





Cafea cu caimac şi smochine: zi rotunjită în noapte cu seminţe de poveşti
Literatura confesivă: literatura din oglindă

***
Am împrumutat o maşină de scris exact ca a mea, care îmi dă sentimentul că sunt acasă. De când m-am mutat la pensionul – să-i zicem PEN Clubului francez (Rue Pierre Charon), am aproape zilnic apucături de scriitor. Scriu, adică. I-am întâlnit pe stradă pe D.R. Popescu şi Cezar Baltag, sosiţi într-o delegaţie de schimburi culturale. Au văzut un spectacol de teatru unde se plimba pe scenă un falus de un metru, mai tot timpul. D.R. spunea cu umor că mai bine îşi face şi el paltonul sul şi-l vântură prin cameră şi nu mai plăteşte 13 franci.
***
Muzeul Rodin [...]. Bineînţeles, multe din operele importante ale sculptorului nu se află la muzeul ce-i poartă numele. Cum se întâmplă cu toate casele memoriale, de altfel. Găseşti o lingură, o copertă de carte, un preş şi trebuie să aluneci pe el în extaz.
(Jurnal parizian, Marin Sorescu: Jurnal, Romanul călătoriilor)

***
Veneţia cu canalele sale
Pare o lucrătură în lână, moale.
Ca un pulover
Pe care o fată frumoasă
Cu picioarele lungi, în mare,
Tot încearcă să-l scoată pe cap

Şi i s-a-nţepenit în dreptul sânilor. (Veneţia)

***
Şinele pompează trenul
Care intră ca un ser tare
În venele cu mesteceni albi ale câmpiei. (Orientare)
***
Femeile sunt gustoase,
Puţin cam sărate parcă,
Din cauza mării care le lasă pe pleoape
Un praf din zbaterile ancestrale. (Arhipelag)
(Suedia)

***
Praga a intrat în ceaţă, pentru o bucată de vreme, din cauza anotimpului. Dar iată că în săli, oamenii strânşi unul lângă altul ca la o grevă, respiră pe texte şi replici vechi de când lumea sau noi de când lumea. Săgeţile catedralelor pipăie prin ceaţă aerul mai de sus. (Praga)


Ante scriptum zglobiu şi accentuat:
Mylène Farmer, C’est une belle journée

5 comentarii:

  1. Cat de comfortabil este scrisul tau...ti-am mai spus asta cred. Back in Bucharest? Happy New Year si keep posting! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-ai mai zis-o, dar cred că aş putea să mă obişnuiesc. :)
    Nope...
    Happy New Year!
    Thank you, MM.

    RăspundețiȘtergere
  3. mi-ai facut pofta si de smochine si de marin sorescu :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am gustat "preumblările" cu o bucurie de copil şi cu o ceaşcă de cafea lîngă mine. Ai tu un dar de a te "învîrti" ca o zvârlugă.
    P.S. categoric eşti tratamentul ideal pentru migrene datorate frustrărilor intelectuale. Am eu păcatul acesta al curiozităţii care mă împinge să calc din blog în blog. Uneori simt că înnebunesc din cauza inepţiilor şi superficialităţiilor care îţi sugrumă retina. Bine că avem o Zvîrlugă care să ne îndrepte acul busolei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Maskirovka, mai am smochine :) şi poftă bună. De Marin Sorescu. Să ne fie de bine.

    Doctorox, mă bucur că ţi-au plăcut şi îţi mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase. Uneori aş vrea să mă pot învârti ca un derviş rotitor. :)

    RăspundețiȘtergere