Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

vineri, 17 decembrie 2010

Un pătrat în cerc








Încerc să-mi aduc aminte când mi-a plăcut de ziua mea. Norocul meu că mai pot să număr după lumânări.

Pe la 6 ani, aveam rochiţă nouă, eram toată un zâmbet, primisem clasorul care se vede şi un şah cu piese din plastic, adevărate: caii erau cai, turele turnuri, iar nebunii muşchetari, pe care nu-l mai am.
Din filele epocii filatelice datează schimburile fără regrete: ciocolată chinezească, gumă Baltazar şi bomboane cubaneze pe serii nepreţuite şi necomestibile cu fluturi, păsări, ciuperci şi animale. Precum şi lipsa broşei maică-mii, cu piatră preţioasă ca iubirea pe care i-o purta taică-meu, dar şi mai strălucitoare seria trandafirilor Iceberg, Sibelius, Wiener Charme, Pink Lustre
Între timp, şahul l-am înlocuit cu altul nou, din lemn. Îmi place mult să mă joc. Ca s-o zic în câteva mutări: aşa s-au născut fiţele mele de queen of my castle şi simpatia pentru nebuni.

Pe la 8 ani, cu un zâmbet mai îngust, după ce am ieşit din poză. Ca să nu se vadă. Pentru că ai mei se despărţiseră. Deci piatra broşei nu fusese autentică. Bine că am dat-o. De pe atunci îmi iese faza cu nu mă văd când vreau eu să nu mă văd.
Cadourile de la ai mei au venit pe rând, nu împreună. Am primit de la taică-meu, salopeta de fâş din imagine, cum ar fi acum un fel de armură cu grad ridicat la damage, atunci la zăpadă, plus amortizor pentru căderile de pe sanie. Însă cadoul cel mai grozav, de la maică-mea, care a umilit tortul etajat, a fost Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi. Prima mea carte cartonată. Dragoste la prima pagină chiar şi acum când mi-am cumpărat-o din nou, pentru că pe cea veche i-am dăruit-o altei fetiţe, mai demult. Pentru că sunt o Habarnam. Capitolele astea: Cum a devenit Habarnam muzicant, Cum a devenit Habarnam pictor, Cum a început Habarnam să scrie poezii, sunt de fapt, unul şi acelaşi: Cum a rămas Habarnam el însuşi.

Cu vreo 7 ani în urmă, pe când mai eram cu fostul meu prieten, am fugit departe de toată lumea, tocmai în camera lui, de unde am răspuns amândoi la telefoane că nu suntem acasă şi nici de găsit. Am băut vin, am spus poveşti nemaipomenite, am tăcut mult împreună şi am făcut dragoste şi mai mult. Nu am făcut fotografii şi nici nu am suflat în lumânări.


Nu mai ştiu exact de când am început să mă simt de ziua mea ca şi cum aş potrivi un pătrat într-un cerc.


PS:
Ludovico Einaudi, Divenire

13 comentarii:

  1. G.,ce mica erai si ce frumos iti tineai mainile pe rochita:))doua papusi!
    nu-ti mai spun nimic acu,ma intorc sa-ti spun atunci:PP
    'Ca s-o zic în câteva mutări: aşa s-au născut fiţele mele de queen of my castle şi simpatia pentru nebuni.' asta-i preferata mea:)) dai sah si mat cu scrisul cand incepi tu sa povestesti.

    V.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hehe, ce chestie, ieri cotrobăiam şi eu prin fotografiile vechi. În rest, habarnam.

    RăspundețiȘtergere
  3. Să ştii că dacă voi scrie un roman, tu dragă Zvârluga, o "Combinaţie de fiţe cu tristeţi ancestrale" o să fii acolo...

    RăspundețiȘtergere
  4. V., şi acum le mai ţin aşa când sunt foarte cuminte. RAR.
    Dacă aş vrea, aş putea să fac rocada mare şi
    s-o dau în dramaturgie. Dar nu vreau.

    oliuţa81, încă nu, dar îţi mulţumesc.

    Rareş, şi azi am cotrobăit. Da.

    doctorox, va fi un roman cu peşti? Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://xxl.weblog.ro/2009/05/20/ora-de-geometrie/

    RăspundețiȘtergere
  6. La multi ani,G.,specie superba de trandafiri ce esti!:)))

    V.
    pentru tine
    Eurythmics,Thorn in my side

    RăspundețiȘtergere
  7. xxl, interesantă ora ta de geometrie.
    Deşi eu nu-s triunghi. Sunt cerc de când mă ştiu.

    V., poate zici de Lucius Tarquinius Superbus...

    Daa, am ghimpi, am ghimpi.
    Eheeei, de când ştiu eu, piesa asta minunată. Îmi place Eurythmics, Annie Lennox are o voce superbă. Mulţumesc mult pentru urare şi cântec.

    RăspundețiȘtergere
  8. eu am cam ajuns in intarziere dar tot iti spun la multi ani cu fericire si sa stii ca erai o fetita tare frumusica si numai zambet.ar fi trebuit sa imi trimiti una din pozucele de mai sus la gradinita,ar fi starnit invidia tuturor baietelilor.si avem un lucru in comun:cand eram si eu mai tinerica,taticul meu mi-a facut cadou o salopeta de fas exact identica leita cu a ta.asta ca sa stii! :))

    RăspundețiȘtergere
  9. A fost ziua ta? La multi ani!

    Daca vrei, te pot invata sa potrivesti usor un patrat in cerc. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Mihaela, mulţumesc frumos pentru urare.
    Nu ţi le-am trimis pe astea, pentru că sunt de când mă duceam la şcoală. Ţi-am trimis-o pe cea de la grădiniţă, pentru că tu ai deschis o grădiniţă.
    Da, salopeta de fâş şi căciula de cosmonaut erau la mare căutare atunci.

    Pin, da. Mulţumesc tare mult.
    Când vrei tu, poţi să mă înveţi. Mie chiar nu-mi iese.

    RăspundețiȘtergere
  11. Uite asa.

    Desenezi un cerc. Faci un punct la ora 12, unul jos, unul la apus si unul la dreapta. Apoi le unesti mergand din punct in punct ca ceasul. Sau ca trigonometrul. Nu conteaza. Si gata. Daca te temi ca nu-i un patrat echilibrist, rotesti foaia cat sa nu cada.

    Si desigur, daca vrei sa stea pe-o latura intotdeauna, incepi cu intoarcerea foii. :)

    O fi clar? Ca am inflorit nitelus. :oops:

    RăspundețiȘtergere
  12. Este clar un pătrat într-un cerc.

    Pin, a fost foarte uşor. Desigur că am rotit foaia, ca să nu cadă.
    Am folosit un creion proaspăt ascuţit cu gumă de şters (gumă cin-cin sau tipi-tip?! mă rog...)
    Îţi foarte mulţumesc.
    (ce-mi place mie când le înfloreşti)

    RăspundețiȘtergere