marți, 14 decembrie 2010

Boemă




Nu-mi place iarna. Mi se pare ternă. Am ajuns să nu mai sufăr frigul. Şi aşa am mâinile reci. De rama ochelarilor nici nu mai zic. Bocnă.
Îmi lipseşte toamna. Toată nebunia aia de culori arămii, mirosul fără asemuire al crizantemelor şi parfumul strugurilor.

Mi-am lăsat părul lung. În primăvară o să am cosiţe. Eu şi Leibniz. Clar. Doar că eu n-am cum să împletesc nimic despre fizică sau matematică. M-au chinuit destul de rău în liceu. Din matematică nu mai păstrez decât scrierea aia prescurtată a lui oricare ar fi, nu există şi aparţine. Restul e o amintire înfiorătoare. Cu integrale şi sinusuri înfundate, de nu-mi trecea nici cu bixtonim. Îmi trebuiau picături trigonometrice. Eu şi Leibniz, ziceam. Monade castanii şi ciufulite, ca să mă pieptăn filozofic.

Fără nicio îndoială, Nabokov rămâne un prozator uimitor. Tocmai am terminat Maşenka. O cărţulie mai subţirică, din tinereţile lui. Omul ăsta a avut talent încă de la început. Portretizează şi-i ies nişte snapshoturi, de-ţi umileşte cel mai pricopsit aparat foto, cum ar fi lentilele ochelarilor mei.
Pensiunea era rusească şi pe deasupra şi neplăcută [...]. Holul, unde atârna o oglindă întunecată cu o policioară pentru mănuşi şi unde se afla un cufăr de stejar în care nu era greu să nimereşti cu genunchiul, se îngusta într-un coridor gol şi foarte strâmt. De o parte şi de alta a acestuia erau câte 3 camere cu cifre mari, negre, lipite pe uşă – pur şi simplu, nişte file rupte dintr-un calendar vechi şi anume primele 6 zile ale lunii aprilie [...].
În cele 3 camere de pe dreapta – de la 4 la 6 aprilie – locuiau: bătrânul poet rus Anton Sergheevici Podtiaghin, Clara, o domnişoară pieptoasă având nişte minunaţi ochi căprui încercănaţi şi,... dansatorii Colin şi Gornoţvetov, amândoi puşi pe chicoteală ca nişte femei, slăbuţi, cu nasuri pudrate şi coapse musculoase.

Îmi place să cred că-n bătrâneţile mele cele adânci şi zvelte, voi sta într-un balansoar din grădină, într-o rochie din in, brodată cu fluturi, cu un câine mare şi maro, tolănit la picioare. Pe măsuţa scundă din lemn, pălăria din paie cu boruri mari şi mănuşile de cules trandafiri. Într-o farfuriuţă albastră, o linguriţă, dulceaţă de nuci verzi, un pahar cu apă de izvor şi o cafea cu caimac într-un porţelan smălţuit cu flori de câmp. Un soare călduţ într-o primăvară uşoară.
N-am mâncat niciodată dulceaţă de nuci verzi şi nici n-am cules trandafiri. Dar voi citi Nabokov în balansoarul ăla.

boem~ă(~i,~e), om, artist dezordonat, lipsit de mijloace materiale, fără siguranţa zilei de mâine; persoană care face parte din populaţia de bază a Boemiei (Cehia) sau este originară din Boemia. Văd că nu zice nimic de prăjitura Boema. Poate ar fi bine să învăţ limba cehă. Cu blat, esenţă de rom şi nes.



PS:
ce se vede e măsuţa Virginiei Woolf
ce se aude e Burzumland:

13 comentarii:

  1. descrierea ta despre bătrâneţe face cât o fotografie, pare ruptă dintr-o carte de literatură rusă sau de ce nu ruptă din Rai, tot aia. şi eu m-am gândit la etapa asta, chiar am scris pe undeva, dar momentan nu mai ştiu că îţi dădeam link, oricum mult, mult mai sceptică viziunea mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iarna e pentru sufletele hiperboreene. Cristaline şi îngheţate, tăcute şi tainice. Mie mi-e tot mai greu să mă bucur de "oricare ar fi" anotimpul. Pe Nabokov îl ştiu doar din povestiri, găsite într-un număr de Secolul 20, cumpărat dintr-un anticariat. Mi-a plăcut cum se joacă el cu stilurile literare. Dovada că mi-a plăcut este faptul că nu mai am volumul respectiv. Cea mai mare nefericire este de a nu-ţi putea împărtăşi fericirea. Cărţile care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele mai împrumutate şi cele mai nerecuperate. În ce priveşte clipele tihnite de la bătrâneţe, nu vreau să mă prindă nepregătit. Motiv pentru care fac repetiţii de câte ori am ocazia...

    RăspundețiȘtergere
  3. Maskirovka, chiar te rog să nu uiţi când vei găsi, să-mi dai linkul. Spasiba.

    Beausergent, odinioară am fost şi eu boreală. O spun pentru că uneori, în lunile astea reci, simt că am ninsoare pe pleoape. Şi atunci închid repede ochii. Poate mi-a îngheţat memoria...
    Uite nişte versuri care cred că ţi-ar plăcea:
    "Eram student, era studentă
    eram eminent, era iminentă
    şi erau steluţe în genele ei.
    Aerul era rece, tramvaiele reci
    maxi-taxiurile abia înfiinţate
    mergeau toate pe patru roate
    şi erau steluţe în genele ei." (M. Cărtărescu, Steluţe în genele ei)

    Cea mai mare nefericire este de a nu-ţi putea împărtăşi fericirea, spui tu. Când mă plângeam că nu am o bibliotecă şi cărţile pe care mi le-am dorit şi mi le doresc, aşezate într-o cameră ca nişte vise în coperţi felurite, cineva mi-a spus cam ca tine: că atunci când o să le am, o să-mi dau seama că, de fapt, vreau să le împărtăşesc. Poate că aveţi dreptate. N-am de unde să ştiu.

    "Clipe tihnite" sună minunat. Să tot faci repetiţii.
    N-am citit povestirile lui Nabokov. O să le caut. Însă i-am citit vreo 6 romane şi m-am bucurat de ele ca de profiterol sau de licurici. Să ştii că nu prea am citit literatură rusă. Doar Nabokov, Bulgakov cu Maestrul şi Margareta - superbă şi Cneazul Igor a lui Alexandru Mitru (Din marile legende ale lumii), dacă se pune. Nu ştiu de ce simt că e nevoie să mai cresc niţel, pentru literatura rusă.

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc pentru stele-genice-le versuri cărtăreşti! ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. draga domnita cu cosita, esti ca o aurora boreala:)
    pe Nabokov vad ca=l ai. iti doresc sa te bucuri de gradina cu trandafiri si de balansoar cum ma bucur eu cand te citesc. tare bine imi face scrisul tau.
    si iti mai doresc sa zambesti mai des si sa ai grija de tine. iti sarut mainile si fruntea.
    calatorului ii sade bine cu drumul.
    farewell, my fair lady:)

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  6. toamna imi place si mie,eu o admir pentru culorile minunate cu care imbraca natura si ea ma scuipa in fata amintindu-mi ca am mai crescut cu un an,ca am imbatranit,ca m-am nascut intr-insa.ceea ce nu stie ea e ca ma bucur foarte tare cand trec anii si se aduna.

    RăspundețiȘtergere
  7. mie imi place iarna, mi se pare un anotimp sincer cu chemare de descal. imi arata lumea despuiata, alba, fara briz briz-uri si apoi imi da lucrare de control la ora de cum sa coloram noi orasul asta ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Beausergent, cu multă plăcere; mă bucur că ţi-au plăcut stelele genice. Mulţumesc pentru povestire, am pus-o la favorites, s-o savurez cu un ceai cald şi nişte noapte.
    ("Rigă", unde-i lapona?, îmi vine să întreb după titlu.)

    incognito, mulţumesc mult mult pentru trecerile tale pe aici şi pentru cuvintele alese. Îţi doresc toate cele bune.

    Mihaela, fiecare toamnă adună în paner. Ne strângem şi noi ca nişte poame bune sau rele din toţi anii care trec.

    Oana, atunci ai motive să te bucuri şi să te-apuci îndată de colorat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Vorba dlui.beausergent: mie-mi place iarna. Să vezi cum e să bei cafeaua cu caimac în soarele iernii, transpirând de plăcere şi lene, cu Valea Nepăsării la poale...

    RăspundețiȘtergere
  10. Rareş, trebuie să fii cel puţin (la) munte, ca să vezi...

    RăspundețiȘtergere
  11. Cît te invidiez dragă Zvârluga pentru dimensiunea ta boemă. Eu sînt încă captiv în palatul Crăiesei Zăpezii şi mă omor încet încet cu nostalgie. Cît te invidiez....:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ia-ţi ochelari de soare şi topeşte-o pe Crăiasa Zăpezii cu indiferenţă la strălucirea ei şi a palatului.

    RăspundețiȘtergere