marți, 9 noiembrie 2010

Am găsit un poem


când unui tip care îmi mirosea părul
pe furiş
în dreptul raftului cu litera E
i-a sunat telefonul Coldplay cu Shiver
şi
o tipă îi cerea bibliotecarei o carte cu un asasin
care să-şi omoare victimele femei
prin sufocare
cu pungă eşarfă sau orice altceva
după ce le-a violat.



Pe poem l-am luat acasă.

azi m-am simţit prima oară bătrân
după ce am văzut filmul bobby deerfield al lui pollack
dându-mi seama că nu am mai cunoscut de mult
dragostea adevărată
dragostea care face frescele vechilor biserici
să transpire mirt
[...]
dragostea care aşterne ca pe o brăţară
aorta bărbatului pe glezna de lut a femeii berbere

azi m-am simţit prima oară bătrân
cu creierul vlăguit şi uscat
cochilie albicioasă de melc
tocurile ascuţite pe care se leagănă trecătoarele
mi-au înnegrit pielea ca şocurile electrice

am ieşit apoi pe balcon am fumat mult sub
prelata înserării
aş fi vrut să plâng ori să sar în gol ca
un personaj din hamsun
care nu mai reuşea dracului să se înece
în săculeţul inimii scorojit am ascuns apoi totul
totul


(Ştefan Manasia, poem din cartea micilor invazii)


PS1:
în afară de filmul lui pollack şi personajul lui hamsun, le ştiu pe toate şi cel mai bine, săculeţul ăla scorojit

PS2:
cât am mers amândoi, sub umbrela mea verde, i-am spus încet poemului că nici eu nu ştiu portugheză, decât cuvântul ăla care mie îmi sună a tânjire, saudade, cum ar fi dor. Sau Lhasa.

6 comentarii:

  1. Ca l-ai luat acasa pe poem inteleg, dar sa-l iei sub umbrela ta verde mi se pare de-a dreptul riscant :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Sigur că da. L-am lăsat să mă ia de braţ şi să-mi zică tu. În portugheză, cred şi cel mai mult, în ploaia din jurul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Îți vine să crezi că pe mine m-a găsit un poem? Uneori e alb, uneori e negru...de cele mai multe ori nu e :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Zvarlugo, Zvarlugo, ce face muzica asta din om! Si cuvantul ala pe care il simtim mai des decat am recunoaste, din portugheza. Am pornit de la Lhasa si mi-am amintit de Mariza, cu o melodie care imi rupe inima in doua de fiecare data cand o ascult... sau incerc sa o ascult... incerc sa nu mai simt cum fiecare nota, fiecare cuvant imi desira sufletul si taie din el fasii lungi, interminabile.
    Aici: http://www.youtube.com/watch?v=OpExb2hCYTs
    Nu e ciudat, azi ascultasem fado... Cat am rezistat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eheheee, muzica face ce vrea ea cu omul...
    Cât despre cuvântul ăla de care zici şi tu, nu mai ştiu când i-am zis haiku(mine) şi acu suntem nedespărţiţi :)

    dor

    atingerile pornesc din depărtarea mea
    şi ajung cuvinte mute
    în apropierea ta

    Cumva, simt eu că dorul este şi un fel de

    umbră

    nu vreau să te mai scriu
    o să-mi folosesc mâinile şi buzele
    ca să exişti


    (şi iar îmi vine să scriu :))


    Foarte frumoasă piesa Marizei. Mulţumesc mult.
    Dacă tot am pornit-o lin, în sandale şi rochie din in cu fluturi, spre mare, hai să ne oprim la Amalia Rodrigues sau Dulce Pontes: Cancao do mar.
    http://www.youtube.com/watch?v=MSIGWEcR5Dc

    RăspundețiȘtergere