Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 7 noiembrie 2010

Plicuri



De-asta zic să vă citesc şi vouă ce-am mai scris.

*** Despre fericire şi alte nimicuri e un film pe care tocmai l-am văzut. Am deschis când începea şi am rămas până la sfârşit. Mi-a plăcut lecţia de flamenco. Când baţi din palme, o faci cu pasiune. Şi baţi din picioare ca şi cum spaţiul ăla ar fi doar al tău. Tot. Am impresia că ştiu flamenco şi încă nu-mi dau seama.
Foarte frumos numele de mac al tipei, Poppy. Am aflat ceva ce ştiam mai demult: vine un moment când trebuie să-ţi iei viaţa în serios. Faza cea mai tare este că tu trebuie să identifici momentul ăla. Deci ar mai fi o scăpare.

*** Mi-am pierdut capul şi urmele în toamnă, cu F. şi M. Culorile şi aerul din parc sunt ameţitoare. Am făcut şi fotografii, ca să ne găsim. Poate o să le postez, să le vedeţi şi voi. Nu chiar acum.

*** M. îmi povestea cum dormea când era mică, în pat, cu pantofii cei noi. De dragul lor. Eu mai fac asta şi acum. Ultima dată: cu blugii mei skinny de la Gap, primiţi cadeau şi înaintea lor, doar în parfumul Happy Heart, de la Clinique pe care mi l-am cumpărat singură.

*** Am terminat Jurnalul Seducătorului. O să fiu sinceră: Johan nu ar fi avut şanse cu mine. Nu pentru că nu ştiu germană. Poate cu Simone. De Beauvoir, că pe ea o citesc.

*** Am visat că umblam încălţată în nişte pantofi cu tocuri foarte mari. Îmi veneau bine, eram aproape arogantă, fiind, de fapt, şi o tipă înaltă când nu visez. Însă n-am înţeles de ce voiam să-i duc la cizmar. Cred că nu erau ai mei. Eu nu port tocuri.

*** Vă rog să nu vă supăraţi pe mine, că nu prea ajung pe-aici. Şi eu mă tot caut, să mă adun într-un loc.

*** Olafur Arnalds. Îl am din traista cu merinde primită de la Verbiaj. Îmi ţine şi de sete. De 3055 de ori. Cel puţin.

*** nu cred că reuşesc deloc
să ajung pentru toate
dacă mai ţii ceainicul pe foc
o să bei o cană cu gânduri evaporate

infuzie:
hibiscus cuişoare coji de portocale măceşe
într-un plic
dansăm
în timp ce aşteptarea
cu marginile albe
dă în clocot


PS:

8 comentarii:

  1. cât de mult imi dorisem să văd filmul ăsta, cu Poppy! şi nu mi-a venit să cred când am găsit dvd-ul pe un raft la flanco şi incă la pret redus: 19,99! săptămâna trecută am mai găsit "Ultimul împărat", al lui bertolucci şi "michel clayton" cu 3,99 lei bucata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca vine un moment cand trebuie sa-ti iei viata in serios, stiam, intrebarea mea de acum este daca vine si un moment cand trebuie sa o iei in neserios.
    beausergent - apropo, se pare ca aceasta criza afecteaza si relatia dintre valoare si pret. Nu-i nimic, trebuie doar sa incercam sa nu uitam a pretui :)

    RăspundețiȘtergere
  3. xxl, răspunsul meu, cumva firesc, sper eu, este că, în tot timpul dinainte de a o lua în serios, ai luat-o în neserios. :))
    Cel mai bine e s-o iei în felul propriu. Şi nu mă refer la mâini sau mai ştiu eu ce alte interpretări pe apucate. De viaţă ziceam, da.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si chiar daca ar fi cum zici, inseamna ca nu mai exista nicio sansa sa ne revenim? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Să ştii că nici eu nu mai ştiu ce înseamnă. :)

    RăspundețiȘtergere