Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

joi, 30 septembrie 2010

Meteo: fulguraţii

* covrigii cu susan, mustul alb şi murăturile din mustărie
* miting în Victoriei, eu spre Herăstrău, felul meu aprig de a protesta, mirosind copacii, lacul şi privind raţele, data viitoare şi cu bicicleta
* ia ce mult mi-a crescut părul, aş vrea să-mi iau o livadă cu meri
* Blifat, văzut cu D. la inaugurarea sălii noi a Odeonului, unde-s biletele? la tine, fireşte, aia e Geanina Corondan? nu, că o ştiu după coate, băi ea e, i-am uitat coatele, în primul rând, lângă Radu Afrim?, m-ai luat din Cişmigiu, uite lume la ţol festiv, dacă eram în şosete colorate sau în palete de tenis?, tată, da ce-i aia muie?, tu mă-ntrebi care-i faza?, oamenii mor tot timpul, mda, piesa a fost bună, dar previzibilă, ce-ai fi vrut, e decupată dintr-o familie din zilele noastre, nu m-a scos din mine, ce teatru preferi, clasic, modern? te duci la un Cehov, dacă nu vrei să fii surprins, mie îmi place să fiu luată pe sus, bine, data viitoare.
* cd-ul ascultat cu O., cu cele mai tari cântece din epoca de aur: Fata din vis, Compact, Macarale, Anda Călugăreanu, Mirabela Dauer şi Savoy: eu creanga ta de aur, tu, frunza mea albastră, dum-ne-ze-uuuu-le
* alergând la capătul ălălalt al Bucureştiului, spre autogara Militari, prin metrouri, iar plecam la război, am coborât în Păcii
* când nu mai ai niciun bunic, nu prea mai eşti foarte mic
* însă n-am crescut prea mult, pentru că încă nu pot să-l ascult pe Doinaş în căşti, cu Astăzi ne despărţim:

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău…

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul…

* mergând prin ploaie, cu hainele ude şi bascheţii uzi, vrând să răcesc până-n suflet


(la) P(a)S:
după cum spuneam:
eu, creanga ta de aur
tu, frunza mea albastră
şi pescăruşul


Mirabela&Marian Nistor - Frunza mea albastra

9 comentarii:

  1. zvarlugo,zvarluga mai esti:P
    de va veni la tine vantul,Mondial

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar aşa. :)

    Superbă piesa celor de la Mondial. Mersi că mi-ai amintit-o.
    Degrabă, Semnal M şi Mihaela Runceanu. :)))

    Văd la fereastra ta târziu
    o lumină şi nu ştiu
    De eşti trează sau visezi

    De-ar fi să vii
    Aş crede că visez

    RăspundețiȘtergere
  3. si as dori sa fiu acum
    o romanta cu parfum
    sa pot sta in livada ta cu meri:)

    fericirea are chipul tau
    luminat pe blog mereu:P

    my lady, hope u don't mind,please dont't, just smile

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  4. G.,minunate versurile lui Doinas.
    copipeistez:-)strofa care-mi place cel mult
    Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
    şi că, seara, sufletul meu,
    ca ţărmul care se modelează din ape,
    ia forma uitată a trupului tău…
    poezia asta si Jucatorul de sah tot al lui Doinas pe care sigur il stii merg cu muzica pe care o alegi tu cel mai bine.
    asa-i ca Mirabela l-a luat de departe pe Sadoveanu?:-)
    ai grija de tine nu mai umbla prin ploaie
    te imbratisez cu drag

    V.

    RăspundețiȘtergere
  5. incognito, :)
    chiar că nu ştiam versiunile astea mixate :))

    V., superbe, da. Sigur că ştiu Jucătorul de şah. Sunt peticită, ca să zic aşa.
    Muzici zici. :) Ia şi tu din zbor, Pasărea Colibri, Eşarfă în dar.

    Clar. Ce creangă! Mirabela şi Marian l-au făcut ca-n codru, pe Sadoveanu.

    Mulţumesc. Nu prea am grijă. Recunosc. Şi ce dacă. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Zvarluga...nu cred sa existe nume care sa curprinda dulce limba romaneasca mai mult ca acesta(de sigur ca sunt: colind, doina, bade etc etc. Dar e un fel de a zice) Postarea nu am citit-o, nu am timp si pe maine am de facut un discurs la latina... en fine, dar promit sa o citesc maine. Noapte buna!
    P.S. Zvarluga...hehe

    RăspundețiȘtergere
  7. M-am simtit prost dupa ce am zis "nu mai ma timp"! La naiba cu latina, Cicero si asa e mort...lasa ca nu pleaca la plimbare din anticu-i mormant! Si am citit. Fulguratii... intr-adevar. Frumoase fulguratii!

    RăspundețiȘtergere
  8. Aşijderea :)) mai sunt: scrânciob, sipet, vălătuc, pituşcă...

    :) Cicero nu pleacă, dar se preumblă.
    Totuşi, totuşi, sper că ţi-a ieşit discursul ăla, chiar şi după excursul prin fulguraţiile mele.

    Ah, dar "nu mai mă timp" este superb. Seamănă cu "Ce mai faci? Nu mai ştiu."

    Latina mea s-a cam dus. N-a mai rămas decât o rândunica mirată că face prima vară :)) Una hirundo non facit ver. E toamnă deja.

    RăspundețiȘtergere