miercuri, 12 mai 2010

You can turn me on

I’m a radio

Cred că trecuse de 8.00, azi-dimineaţă, când în tot autobuzul l-am auzit cântând live, pe un tip, la Europa FM. Pentru nuş ce concurs. Tipul cânta Somebody to Love – varianta Queen, chiar de la el din cameră. M-a trezit de-a binelea şi astfel m-am uitat în jurul meu. E foarte uşor să-i citeşti pe oameni după feţe, dimineaţa. După tonele de farduri cu care se mâzgălesc unele femei, ochii aproape închişi ai cei mai multora, mahmureala, figurile boţite sau proaspete. Revenind la tipul ăla care cânta, am izbucnit în râs, mai toţi. Pentru că, deşi cei din emisiune i-au spus că gata, el continua cu un Oouuuău... Omul ăla îşi continua cântecul. He did it his way. The last man singing. Să faci ce-ţi doreşti. Asta înseamnă să-l ucizi cu profesionalism pe trebuie ăla.


Mă gândeam ieri, când eram pe scaun la dentist, dacă Lio, pe care-l ştiu de 8 ani, a simţit nevoia să-şi sărute vreo pacientă, de-a lungul timpului. Adică, să fii atât de aproape de cineva, să-i simţi mirosul părului, să poţi să-i atingi buzele cu degetele, să nu-ţi ceri voie, e foarte tentant. Nu l-am întrebat, că aveam gura ocupată. În orice caz, e foarte bine să rămâi chill, cool, fade out, în asemenea cazuri. Să gândeşti ştiinţific. La rece. Să mănânci îngheţată.

Pierde-vară. Îmi place cum sună. Desigur, în locul verii, merge absolut orice anotimp. Aş asocia sintagma asta cu filosofia. La prima mea oră de filosofie din liceu, după ce profa ne-a introdus în materie, i-am spus că, din câte am înţeles eu, filosofii nu dau niciodată răspunsuri. Adâncesc întrebări. Neverending story. Nu se termină şi nu te termină. Filosofie fără bătrâneţe şi întrebări fără răspunsuri – tinereţe veşnică a gândurilor.

S. îmi reproşa cumva, anul trecut că de ce spun mereu că abia aştept primăvara mea, plimbările mele, etc. Ajungi să intuieşti uşor cât o să stai lângă cel care te-ai aşezat. Pentru că te aşezi ca să-ţi tragi sufletul, să vezi mai de aproape, să-ţi dai seama dacă mai şi cum funcţionezi. Însă, în toate astea eşti în trecere. Să rămâi e cel mai greu. Şi atunci o faci simplu. Fără prea multe cuvinte. Când simţi că ajungi acasă. Pentru că ţi-a fost dor.

Linişteşte-te, mi-a spus Zenobia, a fost greu, dar a trecut, s-a terminat.
Cum s-a terminat, Zenobia, cum a trecut şi cum s-a terminat? Mie îmi vine să mor, sunt disperat şi tu îi dai zor că a trecut! Auzi la ea, domnule, cum a trecut când stăm până în gât în noroiul ăsta şi eu crăp de frig şi senilul ăla se holbează la mine?
Linişteşte-te, a repetat Zenobia şi glasul ei suna ca un clopoţel de argint... erai între cercuri, pe margini, în gol, acum s-a terminat...
Sigur aşa zici tu, ca să mă linişteşti, am bombănit eu, dar, de fapt, mă liniştisem... mă simţeam liber şi am adăugat... dar a fost tare greu.
Acum nu te mai gândi, nu mai vorbi despre asta, a murmurat Zenobia.
Te iubesc neînchipuit de mult, i-am spus şi e cald în cârpele noastre.

(Gellu Naum, Zenobia - asta citesc acum)


Aşteaptă-mă ca şi când.





6 comentarii:

  1. Probabil că să rămâi e cel mai greu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil că da, aşa presimt şi eu. N-am de unde să ştiu.


    (Rareş, ce-i cu blogul tău? Ţi-ai pus vreo uşă secretă, că n-am mai putut intra. Nu mai eşti acasă? :) Nu vreau să te cert, pentru că ştiu prea bine cum e când nu mai vrei să fii undeva sau să mai scrii. Însă îmi lipseşte blogul tău, îl citeam cu drag, să ştii.)

    RăspundețiȘtergere
  3. "It's not true I had nothing on, I had radio on." (M.M.)

    RăspundețiȘtergere
  4. I know, I know, Claude, let me guess, one of your favs, Marylin Monroe :)

    Or Marylin Manson :P Ok, ok, the first one!

    Here is your dedication, sir, Marylin Monroe, I Wanna Be Loved by You:
    http://www.youtube.com/watch?v=aCIsJGjtUPg

    RăspundețiȘtergere
  5. Ms. Bond, nu-mi dau seama ce am facut sa merit o dedicatie, dar iti multzumesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Claude, tocmai aţi pornit radioul, asta aţi făcut :))) Cu plăcere să ascultaţi!

    RăspundețiȘtergere